Spania a expediat 200 de tone de echipament militar, inclusiv vehicule grele de transport și muniție, către Ucraina, a declarat joi premierul Pedro Sanchez , în timpul unei vizite la Kiev, anunță The Defense Post.

Acesta este cel mai mare transport efectuat până acum”, a declarat el într-o conferință de presă comună cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky și premierul danez Mette Frederiksen .

O navă a marinei spaniole încărcată cu echipamnetele militare a plecat joi dintr-un port din Spania cu destinația Polonia, de unde marfa va fi transportată în Ucraina, a spus Sanchez.

Nava transportă 30 de camioane, mai multe vehicule speciale de transport greu și 10 vehicule mici încărcate cu material militar care vor fi transferate în Ucraina”, a adăugat el.

Sanchez și omologul său danez au sosit joi la Kiev pentru discuții cu Zelensky, ultima dintr-o serie de vizite ale liderilor europeni care astfel au dorit să-și arăta sprijinul pentru Ucraina.

Șocat să asist la ororile și atrocitățile războiului lui Putin pe străzile din Borodyanka”, a scris Sanchez pe Twitter joi, după ce a vizitat împreună cu Frederiksen orașul devastat de război.

Până în prezent, Madridul a trimis aproximativ 10 avioane în Ucraina care au transportat „sute de tone” de arme și provizii umanitare, a declarat luni ministrul Apărării, Margarita Robles .

Într-un alt semn de sprijin pentru Kiev, Sanchez a anunțat luni că Spania își va redeschide ambasada din capitala Ucrainei „în câteva zile”.

Sursă foto: army-technology.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.