Mass-media rusă a difuzat un material video care surprinde momentul în care un sistem rusesc de rachete 9K33 Osa încercă să doboare, fără a reuși, o dronă turcească Bayraktar-TB2, potrivit newsweek.ro.
Potrivit publicaţiei Bulgarian Military, un sistem rusesc de rachete 9K33 Osa lansează succesiv două rachete pentru a doborî o dronă Bayraktar-TB-2, dar acestea nu reuşesc să-şi lovească ținta, chiar dacă urmăreau amprenta termică a UAV-ului.
Mass-media rusă nu a precizat cu exactitate unde și când a avut loc acest incident, dar luându-se în calcul zonele de conflict, unde atât Rusia, cât şi Turcia, vând sau utilizează armament, cel mai probabil evenimentul a avut loc în Siria sau Libia.
Experții militari au explicat pentru Bulgarian Military de ce rachetele trase de 9K33 Osa nu au lovit drona, în ciuda faptului că aceasta a fost interceptată de radarul sistemului.
Potrivit experților, Bayraktar-TB2 are un sistem de război electronic (EW) performant. Când rachetele s-au apropiat de dronă la distanța optimă pentru sistemele EW, acestea au fost activate și au reușit să scurtcircuiteze componenta electronică de pe rachetă.
Acest lucru înseamnă că circuitele şi componenta electronică, care asigura funcţia de interceptare după amprenta termică, nu mai funcționează. Materialul video confirmă cât de eficiente sunt dronele Bayraktar-TB2 în faţa sistemelor ruseşti de rachete antiaeriene.
În ultimii doi ani au apărut foarte multe știri referitoare la „neputința” complexelor de rachete și artilerie antiaeriană rusești Pantsir împotriva dronelor Bayraktar-TB2.
Sursă foto: rayhaber.com