Rusia va încerca să deschidă un nou front împotriva Ucrainei dinspre Republica Moldova, potrivit unor surse militare ucrainene, informează publicația britanică The Times.
Una dintre ele a declarat că există o „serie de indicatori” care arată un atac în viitorul apropiat asupra fostului stat sovietic, care are doar 3.250 de soldați în armată. O preluare reușită a controlului ar duce la deplasarea trupelor rusești dinspre vest spre portul Odesa de la Marea Neagră, în Ucraina.
„Credem că Moscova a luat deja decizia de a ataca Moldova. Soarta Moldovei este crucială. Dacă rușii încep să preia controlul, noi vom fi, din punct de vedere militar, o țintă mai ușoară, iar amenințarea pentru Ucraina va fi existențială„, a declarat sursa citată.
Tensiunile sunt deja în creștere în Transnistria, o regiune separatistă a Moldovei, după ce au avut loc mai multe explozii în Tiraspol.
Sursă foto: News Cafe