Cinci cetățeni iordanieni au fost acuzați în țara lor de origine de planificarea unor atacuri teroriste împotriva țintelor israeliene, după ce au fost arestați la începutul acestui an, scrie Israel Defense.
Se presupune că unul dintre suspecți ar fi fost antrenat pentru confecționarea de echipamente explozive în Gaza, înainte de a se întoarce în Iordania și de a recruta alți membri pentru derularea de atacuri sinucigașe cu bombă.
O sursă judiciară din Iordania a precizat: „Curtea națională de securitate a statului a început recent procedurile legale împotriva a cinci persoane acuzate de implicare într-un complot terorist, pe care o unitate de intelligence a prezentat-o în cursul lunii februarie”. Sursa nu a precizat de ce arestările nu au fost făcute publice până acum.
Suspecții sunt acuzați că intenționau să se infiltreze în Iudeea și Samaria și să efectueze atacuri cu bombe împotriva autobuzelor și trenurilor, dar și cu veste explozive împotriva altor ținte israeliene, a mai spus sursa citată.
Unul dintre suspecți, despre care s-a spus că a fost instruit pentru să confecționeze veste explozive și bombe când a vizitat Fâșia Gaza în 2007, s-a întors apoi în Iordania în 2010 și i-a recrutat pe ceilalți patru presupuși membri ai celulei teroriste, în 2017.
Sursă foto: timesofisrael.com