Șeful serviciului militar de informații din Republica Democrată Congo a fost găsit mort vineri (28.02.2020), cu doar câteva ore înainte de a depune mărturie în fața Consiliului de Securitate Națională al țării. Generalul Delphin Kahimbi, șeful adjunct al Statului Major al Forțelor Armate din RDC și directorul structurii militare de informații, s-a confruntat cu acuzații de implicare într-un presupus complot pentru a-l înlătura de la putere pe noul președinte al țării, Felix Tshisekedi.

Tshisekedi a preluat conducerea statului de la Joseph Kabila în ianuarie 2019, eveniment ce a fost punctat la vremea respectivă ca o primă încercare de tranziție pașnică a puterii în RDC din ani ’60 încoace. Kabila a condus statul african din 2001 și a rămas o figură puternică în politica congoleză, participând într-o coaliție de guvernare cu actualul președinte. Cu toate acestea, mulți partizani ai fostului președinte vor să îl vadă pe Tshisekedi îndepărtat de la putere și îl acuză de fraudarea alegerilor. Generalul Kahimbi s-a numărat printre susținătorii lui Kabila, exprimându-și dezacordul față de venirea la putere a lui Tshisekedi.

Kahimbi s-a făcut cunoscut în structurile militare în perioada anilor ’90, devenind o figură populară după ce a condus o campanie de insurgență sângeroasă împotriva rebelilor secesioniști din estul țării. Mulți l-au acuzat că a încălcat drepturile omului și principiile democratice.

La începutul lui 2020, Uniunea Europeană l-a plasat pe generalul african pe lista celor sancționați pentru încălcarea drepturilor omului. SUA, de asemenea, au început să facă presiuni asupra guvernului Tshisekedi pentru a-l aduce pe Kahimbi în fața justiției pentru rolul acestuia în actele de încălcare a drepturilor omului în timpul regimului Kabila.

La 6.02.2020, generalul congolez a fost arestat de poliție și eliberat ulterior pe cauțiune. Acesta a fost suspendat din funcție și urma să se prezinte în fața Consiliului de Securitate Națională al RDC vineri. Rapoartele autorităților locale arată că acesta a fost găsit mort la domiciliul său din Kinshasa. Soția acestuia, Brenda Kahimbi, a declarat pentru Reuters că generalul a suferit un atac de cord și a fost transportat la spital, unde a fost declarat decesul. Există zvonuri potrivit cărora acesta s-a sinucis, dar acest lucru este contestat de familie și susținători.

Consiliul Forțelor Armate al RDC a confirmat moartea generalului Kahimbi, dar a refuzat să comenteze cauza morții sale sau acuzațiile cu care se confruntă. În cursul zilei de vineri, Consiliul a lansat o declarație lâudând contribuția generalului Kahimbi la securitatea națională a RDC. A fost, de asemenea, anunțată lansarea unei anchete privind cauzele morții generalului.

Sursă articol: intelnews.org

Sursă foto: easternherald.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.