Directorul GCHQ (Government Communications Headquartes), serviciu britanic de informații specializat pe zona comunicațiilor, a avertizat publicul cu privire la acțiunile ilicite și escrocheriile din spațiul virtual care se situează pe un trend ascendent, în contextul deja agitat al pandemiei de coronavirus.
Pe măsură ce oamenii au trecut în regimul de muncă de la domiciliu, în Marea Britanie au fost raportate mii de cazuri de phishing. Astfel, luni (20.04.2020), Jeremy Fleming, șeful GCHQ, i-a sfătuit pe cetățeni să fie mai vigilenți cu privire la fraudele online în fața cărora sunt expuși.
De asemenea, GCHQ a lansat o campanie de awareness în domeniul securității cibernetice, denumită „Cyber Aware”, pentru a spori gradul de conștientizare față de înșelătoriile puse în practică în online. Jeremy Fleming a solicitat populației să se alăture luptei împotriva criminalității cibernetice, prin realizarea unor pași simpli pentru îmbunătățirea securității propriilor sisteme – actualizarea de parole, update-uri de software și raportarea e-mailurilor suspecte.
Infractorii din mediul virtual se folosesc de teama oamenilor cu privire la virus prin crearea de magazine online false, care vând articole precum măști de protecție și produse de dezinfectare a mâinilor sau trimit de e-mailuri care pretind că oferă soluții medicale miraculoase. Până în prezent, peste 500 de site-uri legate de coronavirus au fost închise de National Cyber Security Centre (NCSC), departamentul specializat în securitate cibernetică al GCHQ.
„Această criză schimbă lumea foarte repede … nivelul de activitate al oportuniștilor cibernetici care doresc să profite de virus ar trebui să ne preocupe pe toți”, a spus directorul Fleming.
Regatul britanic pare să fie cel mai afectat stat din lume din punct de vedere al e-mailurilor de tip spam trimise pe tema coronavirusului – 20,8% din totalul acestora trimise la nivel global au fost recepționate pe adrese de e-mail din Marea Britanie.
Mai multe detalii privind campania Cyber Aware lansată de GCHQ puteți găsi aici.
Sursă articol: techtimes.com
Sursă foto: newsweek.com
[…] cu două zile în urma despre avertizările lansate de unul dintre serviciile secrete britanice (GCHQ), referitor la infracțiunile din spațiul cibernetic, pe fondul pandemiei de COVID-19. Acum este […]