Europarlamentarul român, Eugen Tomac, anunță că a transmis prin Misiunea Permanentă a Federației Ruse la Uniunea Europeană o scrisoare către Vladimir Putin, Președintele Rusiei. Potrivit textului scrisorii, Tomac îi cere președintelui rus să nu mai promoveze „neadevăruri”, precum că România a ocupat Basarabia în 1918, iar URSS a eliberat-o în 1940.

Tomac îi mai spune lui Putin, că Rusia, ca succesoare a URSS, are „obligația morală să renunțe la aceste teze și să-și ceară scuze pentru toate crimele produse împotriva poporului român”. Potrivit scrisorii, totul a început de la un articol semnat de Putin și publicat pe pagina oficială a Kremlinului în care acesta a prezentat evoluția unor evenimente istorice, inclusiv cu referire la România. Redăm mai jos textul integral al scrisorii transmise către Kremlin.

Domnului Vladimir Putin, Președintele Federației Ruse

Domnule Președinte,

Am citit recent articolul semnat de dumneavoastră și publicat pe pagina oficială a Kremlinului, în care ați prezentat evoluția unor evenimente istorice, inclusiv unele cu referire la țara mea.

Susțineți, domnule Președinte, preluând teza predecesorilor dumneavoastră sovietici, precum că România, în 1918, a ocupat Basarabia și Bucovina. Iar ulterior, în 1940, URSS a „eliberat” o parte din aceste teritorii.

Având în vedere că omiteți un aspect important legat de anul 1940, doresc să vă reamintesc că țara noastră a fost pusă în situația de a accepta ultimatumul dat de Stalin în 26 iunie 1940, pentru că așa s-a înțeles cu Hitler, să ne ocupe teritoriul Basarabiei în baza înțelegerii secrete din Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la Moscova la 23 august 1939.

De asemenea, trebuie să știți că, în 1918, toate provinciile locuite de români, inclusiv Basarabia și Bucovina, s-au unit cu țara-mamă România. Contextul politic internațional ne-a permis să realizăm acest obiectiv important pentru națiunea noastră.

Totodată, pentru ca adevărul să nu fie prezentat deformat, vă transmit alăturat Rezoluția Parlamentului European referitoare la comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial și la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei, adoptată pe 17 septembrie 2019.

În acest document, la punctul C, se precizează următoarele: „Întrucât, ca o consecință directă a Pactului Ribbentrop-Molotov, urmat de Tratatul de prietenie și frontieră germano-sovietic din 28 septembrie 1939, Republica Polonă a fost invadată mai întâi de Hitler și două săptămâni mai târziu de Stalin, care a înlăturat independența acestei țări, ceea ce a reprezentat o tragedie fără precedent pentru poporul polonez – Uniunea Sovietică comunistă a început un război agresiv împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939, iar în iunie 1940 a ocupat și a anexat părți din România – teritorii care nu au fost niciodată returnate – și a anexat republicile independente Lituania, Letonia și Estonia”.

Aceste evenimente tragice au produs consecințe dramatice pentru majoritatea populației din aceste teritorii. Aș aminti aici drama de la Fântâna Albă, Bucovina, din 1 aprilie 1941, când mii de români au fost omorâți doar pentru că nu voiau să devină cetățeni ai URSS. Au urmat apoi deportările în Siberia și Kazahstan, unde sute de mii de familii au avut de suferit din cauza ororilor staliniste.

Iar pentru a-i pedepsi pe majoritatea locuitorilor din teritoriile anexate la URSS, conducerea sovietică a inventat o nouă identitate lingvistică – limba moldovenească. Înlocuind pur și simplu caracterele latine ale limbii române cu litere chirilice. Un atac diabolic asupra culturii și identității unui popor, fapt care nu poate fi trecut cu vederea niciodată.

Nu vă spun toate acestea din cărți de specialitate. V-o spun în calitate de om născut în aceste teritorii, om care a trăit această experiență de a studia în școală o limbă creată artificial. Am primit acasă educația de care am fost lipsit cu forța de către mințile bolnave din aparatul de propagandă al URSS.

De aceea, îmi permit să vă transmit, domnule Președinte, că Rusia, ca succesoare a URSS, are obligația morală să renunțe la aceste teze și să-și ceară scuze pentru toate crimele produse împotriva poporului român.

În speranța că veți accepta să nu mai promovați pe viitor astfel de neadevăruri, vă doresc să vă găsiți inspirația necesară pentru a spune adevărul despre teroarea sovietică îndreptată împotriva popoarelor provenite din teritoriile anexate. Doar așa se pot pune bazele unei noi relații clădite pe respect reciproc și promovarea adevărului.

Cu respect,

Eugen Tomac

Deputat în Parlamentul European

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.