În urma cu șapte ani, „mâna lungă” a Moscovei confisca teritoriile de pe coasta de nord a Mării Negre ce aparțineau de facto statului suveran ucrainean – Peninsula Crimeea.
La șapte ani de la acest moment MAE român afirmă că România va susţine în continuare integritatea teritorială a Ucrainei. „Continuăm să susţinem cu fermitate suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Anexarea Crimeei este o încălcare a dreptului internaţional”, este textul publicat pe contul de Twitter al MAE, alături de mesajul Înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, din partea UE.
„După şapte ani de la anexarea ilegală şi violentă a Republicii Autonome Crimeea şi a Sevastopolului de către Federaţia Rusă, Uniunea Europeană rămâne neclintită în ceea ce priveşte angajamentul său faţă de suveranitatea Ucrainei şi integritatea teritorială a acestei ţări în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional”, se arată în mesajul Înaltului Reprezentant.
Scurtă istorie a Crimeei
Crimeea a fost un teritoriu disputat încă din Antichitate. O vreme, Crimeea a fost inclusă în Imperiul Persan. Ulterior, ea a trecut sub controlul grecilor, apoi sub cel al Imperiului Roman și, mai apoi, al Imperiului Bizantin. În epoca migrațiilor, nordul peninsulei a fost subiect de dispută între romani și goți, apoi între bizantini, cumani, khazari și slavi. În Evul Mediu, italienii, mai ales genovezii și venețienii, și-au creat colonii în Crimeea. Genova a fost câștigătoarea competiției cu Veneția pentru controlul coloniilor italiene din Crimeea.
Sudul peninsulei a rămas o provincie bizantină, care a evoluat în ceea ce este cunoscut în istorie sub numele de Principatul de Theodoro, care a rămas sub suzeranitatea Imperiului Bizantin de Trapezunt.
Din 1238, Crimeea a fost cucerită de Imperiul Mongol, iar după destrămarea acestuia a devenit parte a Hanatului Hoardei de Aur.
Tătarii au condus Hanatul Crimeii, aflat în război cu polonezii, cu lituanienii, cu cazacii și cu Principatul Moldovei pentru controlul stepelor din sudul de azi al Ucrainei. Din 1449, Hanatul Crimeii a devenit stat vasal Imperiului Otoman, iar dependența față de sultanii din Constantinopole a crescut treptat.
Populația hanatului era compusă în principal din tătari, însă includea și cumani, precum și alți turci kîpceaci, greci, italieni, armeni, evrei și urmașii goților, din ce în ce mai puțini, convertiți la Islam.
În 1783, Hanatul Crimeii a fost anexat de Imperiul Rus. Între 1853 și 1856, peninsula a devenit unul dintre principalele teatre de operațiuni ale Războiului Crimeii, încheiat cu victoria coaliției compuse din Franța, Anglia, Piemont și Imperiul Otoman asupra Rusiei. Una dintre consecințele acestui război a fost Unirea Principatelor Moldovei și Țării Românești și restituirea de către Rusia către români a trei județe din sudul Basarabiei, cotropite de ruși în 1812.
Crimeea a rămas parte a Imperiului Rus până la revoluțiile din 1917. După ce bolșevicii au preluat controlul asupra Sankt Petersburgului și a Moscovei, Crimeea a rămas unul dintre bastioanele rezistenței împotriva comuniștilor. A fost controlată de ofițerii Armatei Albe și de cei ai Armatei Verzi până în noiembrie 1920, când comuniștii au reușit să cucerească peninsula. Aproape 150.000 de ruși loiali țarismului s-au refugiat în Imperiul Otoman și în România, iar alți 150.000 au fost uciși de comuniști.
În Cel de-al Doilea Război Mondial, Crimeea a fost cucerită, în 1941, de către români și germani și recucerită de ruși în 1944. Naziștii au ucis 40.000 de evrei crimeeni. La rândul lor, rușii i-au deportat în Uzbekistan pe cei 283.000 de tătari crimeeni, drept pedeapsă pentru colaborarea lor cu naziștii.
În 1954, în cadrul URSS, Rusia a cedat Crimeea Ucrainei, în condițiile în care Ucraina încorpora și teritorii românești, poloneze și slovace. În 2014, Rusia a invadat și anexat Crimeea, după revoluția ucraineană pro-occidentală.
Anexarea ilegală a Crimeei de Federația Rusă
În dimineața zilei de 27.02.2014, bărbați înarmați până-n dinți, îmbrăcați în uniforme verzi fără însemne militare, au luat cu asalt Parlamentul regional de la Simferopol, capitala peninsulei ucrainene Crimeea, și au înălțat pe clădire steagul național al Federației Ruse.
Ocuparea clădirii s-a petrecut o zi după ce protestatari pro- și anti-ruși s-au confruntat în fața Parlamentului pe tema viitorului peninsulei, după înlăturarea președintelui ucrainean filorus, Victor Ianukovici, care părăsise Kievul fugind, cu cîteva zile înainte. În timp ce comandouri de militari mascați, purtând aceeași uniformă verzuie, s-au infiltrat în întreaga peninsulă, înconjurînd bazele militare ucrainene și preluînd comanda altor facilități strategice, pentru mulți a devenit clar că era vorba de militari ruși.
Dar, în ciuda indicațiilor clare că Moscova desfășurase în teren aceste forțe – sau „,mici oameni verzi” cum au început să fie cunoscuți de toată lumea – Rusia s-a angajat într-o campanie de dezmințire și de creare de confuzie în legătură cu originea și rolul pe care l-au jucat în anexarea Crimeii de către ruși în martie 2014.
O zi după ocuparea Parlamentului Crimeei și a sediului guvernului regional, soldați ruși mascați au preluat controlul aeroportului Simferopol. În aceeași zi, ambasadorul rus la Uniunea Europeană spunea pentru Euronews TV că trupele de pe aeroport nu ar fi ruse. „Nu există nici un fel de trupe, cel puțin nu trupe rusești”, declara Vladimir Cizov.
Câteva zile mai târziu, în cursul primelor comentarii publice despre evenimentele din Crimea, președintele rus Vladimir Putin a fost întrebat direct dacă trupele ruse erau cele care îi blocau pe soldații ucraineni în interiorul bazelor lor din peninsulă. În ciuda mărturiilor evidente despre rolul soldaților ruși în aceste blocade, președintele Putin replica: „Acelea nu sînt decît unități locale de auto-apărare”.
După săptămâni de negare, Rusia a început treptat să-și schimbe retorica, în urma referendumului secesionist de la 16 martie 2014, care a deschis calea spre anexarea oficială a peninsulei, două zile mai tîrziu. Referendumul a fost respins ca nelegitim de o sută din statele membre ale Adunării Generale ONU.
La împlinirea unui an după anexare, Rusia a renunțat aproape total să mai afirme că armata ei nu ar fi fost implicată în capturarea Crimeei. În martie 2015, într-un film documentar transmis de televiziunea de stat, Putin spunea că a discutat cu liderii instituților de securitate despre intenția lui de a prelua Crimeea, la scurtă vreme după ce Ianukovici a abandonat puterea.
Implicațiile în plan regional
Acțiunile ruse din Crimeea continuă să reprezinte o provocare directă la adresa securităţii internaţionale, cu implicaţii grave pentru ordinea juridică internaţională care protejează integritatea teritorială, unitatea şi suveranitatea tuturor statelor.
Încălcările dreptului internaţional de către Rusia au condus la intensificarea periculoasă a tensiunilor în Marea Azov şi strâmtoarea Kerci, precum și în Marea Neagră, unde state riverane sunt și trei țări membre NATO – România, Bulgaria și Turcia.
România și-a schimbat mult atitudinea față de Rusia în ultimele decenii, iar după invadarea Crimeei din martie 2014 și presiunea militară asupra graniței de est a Ucrainei, țara noastră a privit acțiunile Rusiei ca pe o mare amenințare la adresa securității naționale.
În fapt, atitudinea și acțiunile Moscovei reprezintă o amenințare pentru toate statele din vecinătatea Federației Ruse, ostile regimului Putin – România, Polonia, statele baltice etc.
Această retorică agresivă a liderului de la Kremlin la adresa statelor membre NATO și UE, justifică și mai mult menționarea Rusiei, în cea mai redentă Strategie Națională de Apărare a Țării, ca „amenințare” la adresa securității naționale a României.
Deși mult blamată și criticată (mai ales în contextul pandemiei, în care altele ar fi prioritățile, spun unii), dotarea Armatei cu armament și tehnică militară de ultimă generație, în special a bazei militare de la Kogălniceanu, reprezintă cursul logic al evenimentelor dacă ne uităm la evoluția și jocurile geopolitice din regiune.
Sursă foto: nyulocal.com