vineri, iulie 11, 2025

Rusia și China se implică pentru a construi primele centrale nucleare post-sovietice din Kazahstan

Share

Autoritățile din Kazahstan au anunțat că firma nucleară de stat a Rusiei, Rosatom, și Corporația Nucleară Națională a Chinei vor conduce două consorții separate pentru a construi primele centrale nucleare din epoca post-sovietică din statul din Asia Centrală. În prezent, Kazahstanul, unul dintre principalii producători mondiali de uraniu, se bazează mai ales pe termocentrale și hidrocentrale pentru a-și genera curentul electric.

Atribuirea proiectului celor două firme din Rusia și China marchează revenirea fostei republici sovietice din Asia Centrală pe planul energiei nucleare. În 1999, singurul reactor din țară, construit în timpul URSS, a fost închis, Kazahstanul neavând alte facilități nucleare pe teritoriul său.

Anul trecut, aproximativ 70% dintre cetățeni au aprobat în cadrul unui referendum construirea de noi centrale nucleare, un proiect susținut de către președintele Kassym-Jomart Tokayev. Scopul demersului șefului statului este de reducere a dependenței de cărbune și obținerea necesarului de energie electrică pentru consumul național într-un mod ecologic. În prezent, țara se confruntă cu întreruperi frecvente ale alimentării, datorate creșterii consumului.

Alegerea implicării unor companii din Rusia și China reprezintă un act de echilibru între cele două mari puteri cu care se învecinează Kazahstanul, care se afla de obicei în sfera de influență a Moscovei, dar dorește să dezvolte relații și cu Beijingul. În plus, implicarea ambelor țări oferă statului din Asia Centrală acces la două tehnologii diferite pentru producerea energiei electrice în centrale nucleare.

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: