vineri, mai 1, 2026

Rusia reduce amploarea paradei de 9 mai din acest an: evenimentul va avea loc fără tancuri sau alte vehicule militare

Share

Peste o săptămână, Vladimir Putin urmează să prezideze o paradă de Ziua Victoriei mult mai redusă în Piața Roșie din Moscova. Evenimentul anual, care sărăbătorește victoria URSS în Al Doilea Război Mondial, a prezentat în mod tradițional cele mai avansate sisteme de armament ale țării, de la tancuri, până la reachete balistice. 9 mai poate fi văzută în antiteză cu ziua independenței Rusiei de pe 12 iunie, când sunt mai degrabă organizate concerte.

Cu toate acestea, Ministerul rus al Apărării a anunțat că parada din acest an va consta exclusiv dintr-o defilare de soldați și elevi ai școlilor militare din Mosocova și Sankt Petersburg. Într-un comunicat, Ministerul a invocat „situația operațională actuală” drept motiv pentru absența tehnicii militare. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a oferit o explicație alternativă, indicând o așa-zisă „amenințare teroristă” din partea Ucrainei.

Modificările fac parte dintr-un tipar de reducere a paradei de Ziua Victoriei, început de la momentul invaziei Ucrainei. În 2022 și 2023, survolurile aeriene au fost anulate, iar parada din 2024 a inclus doar un singur tanc T-34. Parada din 2025, care aniversa 80 de ani de la victoria sovietică, a fost mult mai emblematică, fiind prezente tancuri, blindate și rachete. Acest fapt se poate însă explica prin prezența diplomatică: președintele Chinei, Xi Jinping, alături de liderii Braziliei, Egiptului, Serbiei, Venezuelei, Bosniei, Belarusului și mulți alții. Singurul reprezantant al unui stat membru NATO sau UE, a fost prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico.

Războiul din Ucraina continuă să pună presiune asupra resurselor militare ruse. Loviturile ucrainene au început să atace mai acerb în ultimele două luni infrastructura petrolieră și de gaze naturale a Rusiei. Și capitala a fost vizată de drone. Cel mai recent atac asupra Moscovei a fost pe 3 aprilie, deși nu se poate compara cu atacurile constante ale Rusiei asupra orașelor ucrainene. Pe plan diplomatic, Putin ar fi ridicat posibilitatea unui armistițiu cu Ucraina de 9 mai, în cadrul unei convorbiri telefonice cu Donald Trump. Potrivit lui Dmitri Peskov, Kievul nu a oferit încă un răspuns la această propunere.

Sursa Foto: Boston Globe

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: