marți, octombrie 13, 2026

Rusia arestează o femeie germană, sub acuzare de atentat cu bombă asupra unei clădiri a serviciilor de informații

Share

Autoritățile ruse au anunțat pe 20 aprilie că au arestat o cetățeană germană aflată în posesia unui dispozitiv exploziv improvizat. Potrivit Serviciului Federal de Securitate (FSB, care este succesor al KGB), femeia a fost arestată în orașul Piatigorsk, din regiunea Caucazului de Nord, după ce forțele speciale au încercuit-o și au descoperit dispozitivul în rucsacul său. FSB a speculat că ea ar fi putut muri datorită exploziei, odată ajunsă în zona obiectivului. Femeia a fost acuzată de implicare într-un complot cu sponsorizare ucraineană, care viza obiectivul militar din sudul Rusiei.

FSB a precizat că dispozitivul conținea o încărcătură explozivă echivalentă cu aproximativ 1,5 kilograme de TNT și era destinat detonării de la distanță. Agenția a susținut că în timpul operațiunii, dispozitivul a fost bruiat electronic, oprindu-i astfel activarea. FSB a afirmat că femeia, născută în 1969, ar fi fost recrutată în complot de un bărbat dintr-o țară nespecificată din Asia Centrală. Suspectul, născut în 1997 și descris de autorități drept susținător al unei „ideologii radicale”, a fost de asemenea arestat în apropierea țintei vizate.

Reținerea cetățenilor străini sub acuzații legate de spionaj a devenit tot mai frecventă de la începutul invaziei Ucrainei, mai mulți cetățeni occidentali fiind inclusiv incluși în schimburi de prizonieri de către Rusia. Cu toate acestea, arestările publice, cum a fost cea din Piatigorsk, sunt relativ rare, ceea ce înseamnă că avem de a face cu un caz ieșit din comun. De la începutul războiului la scară largă, Rusia a acuzat în mod repetat Ucraina că ar orchestra operațiuni teroriste pe teritoriul său, însă astfel de afirmații nu au fost susținute de dovezi verificate independent.

Moscova a susținut inclusiv existența unor legături între Ucraina și grupări extremiste, la fel, nedovedite. Emblematic este cazul atentatului din Crocus, 2024. Atunci a avut loc un atac asupra unei săli de concerte de lângă Moscova, în care au murit 151 de persoane, iar alte 609 au fost rănite. Oficialii ruși au sugerat inițial implicarea Ucrainei, care conform lor ar fi efectuat atacul prin intermediul unor militanți ai Statului Islamic. Gruparea teroristă și-a asumat ulterior responsabilitatea exclusivă pentru atac, fără a menționa Ucraina.

Sursa Foto: FSB

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: