Kremlinul se arată nemulțumit de faptul că SUA nu apreciază eforturile sovieticilor în lupta care a condus la înfrângerea Germaniei naziste, Casa Albă menționând doar SUA și Marea Britanie printre învingători, scrie Deutsche Welle.
Rusia s-a arătat duminică (10.05.2020) „extrem de indignată” de tentativele Washingtonului de a deforma rolul URSS în înfrângerea Germaniei naziste în 1945, afirmând că vrea „o conversaţie serioasă” cu oficialii americani cu privire la acest subiect.
„Suntem extrem de indignaţi de tentativele de deformare a rezultatelor (…) contribuţiei decisive a ţării noastre”, a declarat într-un comunicat ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, făcând referire la un comunicat publicat vineri (08.05.2020) pe pagina de Facebook a Casei Albe, care menţionează ca învingători ai naziştilor doar SUA şi Marea Britanie.
„Responsabilii americani nu au avut curajul şi voinţa de a aduce un omagiu rolului incontestabil al Armatei Roşii şi poporului sovietic”, a continuat Moscova, subliniind numărul colosal de victime care a existat în lupta „în numele întregii umanităţi”.
Calificând declaraţiile americane drept unele meschine, Rusia a cerut Washingtonului să nu transforme memoria războiului într-o o nouă problemă în relaţiile bilaterale. Moscova îi acuză şi pe europeni, în frunte cu polonezii şi ucrainenii, că subapreciază acţiunea URSS din al doilea război mondial.
Rusia a sărbătorit modest, sâmbătă (09.05.2020), 75 de ani de la victorie, fără obişnuita paradă militară şi miile de ruşi pe străzi, din cauza epidemiei provocată de noul coronavirus.
Sursă foto: twitter.com