Zeci de mii de protestatari au luat cu asalt, sâmbătă, reședința președintelui Gotabaya Rajapaska, din Colombo, capitala statului Sri Lanka, cerând demisia acestuia. Șeful statului a reușit să fugă cu doar câteva minute înainte ca manifestanții să invadeze curtea palatului prezidențial. Oamenii au cerut demisia președintelui chiar din reședința acestuia, anunță Digi 24.

Preşedintele Gotabaya Rajapaksa, a fugit sâmbătă din reşedinţa sa oficială din capitala Colombo, cu câteva minute înainte ca ea să fie luată cu asalt de manifestanţi care i-au cerut demisia, a declarat pentru AFP o sursă din domeniul apărării, potrivit Agerpres.

„Preşedintele a fost escortat într-un loc sigur”, a precizat această sursă. „Este în continuare preşedintele, este protejat de o unitate militară”, a adăugat ea.

Canalele de televiziune locale au difuzat imagini cu sute de persoane escaladând gardurile palatului prezidenţial din centrul capitalei.

Zeci de mii de persoane au participat anterior la o manifestaţie în cadrul căreia s-a cerut demisia lui Gotabaya Rajapaksa, considerat responsabil de criza economică fără precedent care loveşte Sri Lanka şi care a provocat o inflaţie galopantă şi grave penurii de carburant, electricitate şi alimente.

Vineri, forţele de ordine au impus o interdicţie de circulaţie pentru a încerca să-i descurajeze pe protestatari să iasă în stradă, dar această măsură a fost ridicată după ce partidele de opoziţie, militanţi pentru drepturile omului şi baroul ţării au ameninţat cu acţiuni în instanţă împotriva şefului poliţiei.

Interdicţia a fost în orice caz în mare parte ignorată de manifestanţi, dintre care unii chiar au forţat sâmbătă autorităţile feroviare să-i urce în trenuri către Colombo pentru a participa la protest, au declarat responsabil locali pentru AFP.

Potrivit Reuters, care citează surse spitaliceşti, cel puţin 21 de persoane, între care doi poliţişti, au fost rănite şi spitalizate în timpul protestelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.