Informații conform cărora SUA suspendă furnizarea unui număr de muniții către Ucraina au cauzat reacții pozitive în Rusia. Realitatea de pe teren nu este însă la fel de clară. Suspendarea unor livrări promise de administrația lui Joe Biden nu înseamnă ca America nu va mai vinde muniție Ucrainei. De altfel, președintele actual, Donald Trump, s-a mândrit mereu cu afacerile pe care dorește mereu să le facă.
În plus, conform tratatelor bilaterale deja existente între SUA si Ucraina, Kievul va primi fonduri pentru extinderea propriei producții militare. De altfel, SUA pare să fie din ce în ce mai implicată în alte puncte fierbinți de pe glob, inclusiv cele binecunoscute din Orientul Mijlociu, unde Rusia are propriile interese. Acest lucru se explică foarte simplu. Ca orice altă instituție aleasă democratic, Congresul de la Washington nu are un front comun, iar în ciuda aparentelor simpatii rusești ale actualei administrații americane, există destule persoane și grupuri de lobby care doresc contracararea Rusiei.
Suspendarea livrărilor de muniție americană au fost relatate în detaliu într-un articol anterior, însă SUA nu sunt singura sursă de ajutor pentru Ucraina, mai ales din moment ce Europa își asumă un rol din ce în ce mai mare în apărarea Flancului său Estic. Pe 30 iunie, ministrul german al afacerilor externe a efectuat o vizită la Kiev, promițând investiții în sistemul de apărare ucrainean, în special pentru producția a 500 de drone cu rază lungă de acțiune. Pe lângă acest fapt, în aprilie Uniunea Europeană a mai oferit Ucrainei 1 miliard de euro din activele înghețate rusești, atingând totalul de 20 de miliarde investite.
Menținerea unei implicări rusești în Ucraina va duce eventual la mai multe plusuri decât minusuri pentru occident, mai ales din punct de vedere geopolitic. O Federație Rusă blocată într-un război în Ucraina nu se va putea implica în Caucaz, Siria, sau Iran, ducând la un câștig automat pentru SUA și Europa. Este de asemenea micșorat riscul unei agresiuni directe asupra UE și NATO, specific către Țările Baltice și prin coridorul Suwalki. Concluzia este că pentru Rusia, cea mai optimă soluție ar fi încetarea luptelor, însă aici intervine altă problemă.
Actuala administrație de la Kremlin nu își permite să dea vreun semn de slăbiciune pe plan intern (ca în cazul unei retrageri din Ucraina), care ar putea rezulta într-o schimbare a celor aflați la putere. Pe termen lung, Rusia are avantajul material și deci poate câștiga războiul, dar aici survine problema costului uman. Aproximativ 250.000 de soldați ruși au fost omorâți și aproximativ 750.000 răniți din februarie 2022 și până acum, ducând suma totală la peste 1 milion de vieți rusești distruse de războiul Kremlinului. Poate oamenii de rând sunt dispuși ori din frică, ori din patriotism să tolereze această cifră, însă răbdarea lor se va epuiza cu cât mai mulți din fiii, soții și tații lor sunt pierduți pe câmpurile Ucrainei.
Sursa foto: Al Jazeera

