Fotografiile din satelit publicate de Bloomberg săptămâna trecută arată că Arabia Saudită este aproape să finalizeze construcția unui reactor nuclear în Riad. Acest proces de dezvoltare determină îngrijorări că statul saudit ar putea să se apropie mai mult de construirea armelor nucleare.

Arabia Saudită se numără printre semnatarii Tratatului internațional privind neproliferarea armelor nucleare. Cu toate acestea, în 2011, însă, într-un document cunoscut sub numele de „Vision 2030”, conducerea saudită a anunțat că va căuta să-și diversifice resursele energetice prin construirea unei serii de reactoare nucleare.

Fotografiile arată evoluția primei instalații a reactorului nuclear din Arabia Saudită, care se află în King Abdulaziz City for Science and Technology (KACST) din Riad. Instalația este construită de INVAP, o firmă ce se ocupă de construcția de reactoare nucleare și care este deținută de guvernul Argentinei. Cel puțin șase companii americane au fost autorizate de Departamentul de Energie al SUA să participe la proiect în diferite moduri.

În imaginile publicate de Bloomberg se observă că proiectul, lansat în aprilie 2017, a progresat cu o viteză necaracteristică în ultimele trei luni și este, cel mai probabil, aproape de finalizare, în special vasul de direcție, care va conține combustibilul nuclear al reactorului.

În prezent, Regatul Petrolului respectă „protocolul privind cantitățile mici” al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, care scutește țările care se află în posesia unor cantități neglijabile de material nuclear de la inspecții. Dar, odată ce instalația KACST devine operațională, Arabia Saudită ar fi obligată să o deschidă inspectorilor internaționali.

Monarhia saudită insistă asupra faptului că scopul programului său nuclear este pașnic și precizează că respectă acordurile internaționale. De asemenea, susține că va pune la dispoziția inspectorilor toate instalațiile sale nucleare și că respectă tratatele de non-proliferare nucleară. Totuși, anul trecut, prințul Mohammed bin Salman a declarat pentru CBS că regatul saudit va urma exemplul rivalului regional Iran, dacă acesta din urmă își va dezvolta un arsenal nuclear.

Sursă articol: intelnews.org

Sursă foto: bloomberg.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.