marți, octombrie 13, 2026

Producția de interceptoare Patriot se extinde în Germania pentru a susține apărarea Ucrainei

Share

Compania Raytheon, parte a grupului RTX, a semnat un contract în valoare de 3,7 miliarde de dolari pentru furnizarea de interceptoare Patriot GEM-T către Ucraina, într-un context marcat de cererea ridicată pentru sisteme de apărare aeriană și antirachetă. Acordul vizează consolidarea capacităților defensive ale statului ucrainean, pe fondul necesității continue de protecție împotriva amenințărilor aeriene.

Contractul prevede producția interceptoarelor într-o nouă fabrică de GEM-T situată în Schrobenhausen, în Germania. Ea va fi operată de COMLOG, o asociere între Raytheon și filiala MBDA  din Germania, fiind destinată să contribuie la creșterea rezilienței lanțului de aprovizionare, precum și la refacerea stocurilor de interceptoare.

În paralel, compania americană își intensifică investițiile pentru extinderea capacității de producție a interceptoarelor GEM-T, în condițiile unei cereri globale în creștere. Strategia include diversificarea surselor de aprovizionare, inițiative de producție alternativă și dezvoltarea lanțului logistic la nivel internațional, pentru a asigura livrări constante atât către Statele Unite, cât și către aliații care utilizează sistemul Patriot.

Interceptorul Patriot Advanced Capability-2 Guidance Enhanced Missile-Tactical (PAC-2 GEM-T) este proiectat pentru a contracara o gamă largă de amenințări aeriene, inclusiv rachete balistice și avioane de vânătoare, fiind unul dintre elementele principale ale sistemului de apărare Patriot. 19 state utilizează în prezent Patriot drept o componentă esențială a arhitecturii de apărare aeriană, inclusiv România.

Sursă foto: RTX

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: