Bulgaria a expulzat doi diplomați ruși pe care îi acuză că ar fi derulat acțiuni de spionaj militar pe teritoriul țării. Decizia guvernului de la Sofia duce, astfel, la 5 numărul oficialilor de la Moscova expulzați anul acest pe motive de spionaj.

Într-o conferință de presă, ce a avut loc miercuri (23.09.2020), purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe bulgar a declarat reporterilor că „doi doplomați ruși au fost declarați persona non grata”. Acesta a adăugat că guvernul de la Sofia a notificat Ambasada Rusiei cu privire la decizia luată printr-o notă diplomatică oficială. Cei doi diplomați ruși, ale căror nume nu au fost făcute publice, au primit un termen de 72 de ore pentru a părăsi țara, a mai menționat oficialul MAE.

Pe lângă expulzarea celor doi diplomați, s-a raportat ulterior că guvernul bulgar a respins o cerere anterioară a Moscovei de a acorda acreditare diplomatică noului atașat militar al Rusiei în țară, care era așteptat să își asume postul la Sofia în decembrie. Această acțiune a guvernului bulgar ar putea avea legătură cu presupusul caz de spionaj care îi implică pe cei doi diplomați ruși.

Procurorii bulgari susțin că cei doi ruși s-au angajat în activități de spionaj în Bulgaria începând din 2016. Aceștia aveau ca sarcină obținerea de informații clasificate despre modernizarea tehnologică a forțelor armate bulgare. Se presupune că au făcut deja contacte cu oficiali bulgari care erau la curent cu astfel de informații și, în unele cazuri, le-au furnizat bani în schimbul informațiilor.

Se crede că cei doi diplomați lucrează pentru Direcția principală a Statului Major al Forțelor Armate Ruse – GRU.

Ambasada Rusiei la Sofia a confirmat în seara zilei de miercuri că a primit un apel telefonic de la MAE bulgar, prin care a fost informată de ordinul de expulzare emis pe numele celor doi diplomați. Ambasada a mai precizat că nu i-au fost prezentate dovezi ale presupuselor acțiuni de spionaj, dar cei doi vor părăsi țara conform instrucțiunilor, avertizând că Moscova își rezervă dreptul să ofere un răspuns la acest demers.

Sursă foto: world-today-news.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.