Conflictul dintre Venezuela și țara vecină, Guyana, escaladează. Printr-o lege anunțată marți, Venezuela va crea o nouă provincie sau stat în Essequibo, teritoriul aflat în litigiu. Președintele Nicolas Maduro a mobilizat armata și este pregătit pentru o invaziei a țării vecine, scrie El Pais.
La două zile după referendumul privind Essequibo, un teritoriu disputat între Venezuela și Guyana, guvernul lui Nicolas Maduro încearcă să pună în aplicare ceea ce a fost aprobat duminică într-un vot care a înregistrat o prezență slabă, dar pe care Maduro l-a salutat drept o victorie la care ar fi participat 10,4 milioane de alegători.
Într-o apariție televizată marți, Maduro a prezentat o nouă hartă oficială a Venezuelei cu Essequibo încorporat, fără delimitarea contestată, în timpul unui Consiliu de Stat în care a anunțat o serie de măsuri și legislația viitoare pentru anexarea de către Caracas a teritoriului și a resurselor acestuia. Anterior, Maduro a trimis un contingent militar la Puerto Barima, la granița cu Venezuelea, aproape de limitele zonei revendicate.
Războiul declarațiilor a început în urmă cu câteva săptămâni, când Guyana a ridicat un steag pe un mic deal din Essequibo. În ziua referendumului, Ministerul Comunicațiilor din Venezuela a publicat un videoclip în care indigenii au coborât steagul și au ridicat steagul Venezuelei. Maduro contraatacă acum cu tot ce are la dispoziție. Printr-o lege specială anunțată marți, el va crea o nouă provincie sau stat pe teritoriul respectiv, după ce a numit deja o singură autoritate provizorie: generalul-maior Alexis Rodríguez Cabello, deputat al Partidului Socialist Unit din Venezuela.

„Vrem salvarea pașnică a Guayanei Esequiba”, a spus Maduro. „Guyana Esequiba este a noastră, a fost de facto ocupată de Imperiul Britanic și de moștenitorii săi și au distrus zona”, a adăugat el, referindu-se la acordurile încheiate în timpul președinției lui Hugo Chavez. La acea vreme, Venezuela a oferit petrol țărilor Caricom în schimbul sprijinului diplomatic pentru revoluția sa bolivariană. Cu toate acestea, în disputa istorică asupra Essequibo, acele țări au susținut în mod tradițional Guyana.
Guyana, singura țară vorbitoare de limbă engleză din America de Sud, susține că acordul inițial este legal și are caracter obligatoriu și a cerut în 2018 Curții Internaționale de Justiție să se pronunțe în acest sens, însă o decizie încă se lasă așteptată.
Maduro a ordonat companiei petroliere de stat să întocmească o hartă a explorării și exploatării resurselor din Essequibo și a ordonat Adunării Naționale să elaboreze o lege care interzice delimitarea concesiunilor petroliere acordate de Guyana în marea teritorială.
Compania americană Exxon Mobile are o platformă maritimă în zonă. „Dăm trei luni companiilor care exploatează resurse acolo fără permisiunea Venezuelei pentru a respecta legea”, a spus el. Președintele Venezuelei a cerut, de asemenea, Adunării Naționale să creeze zone de protecție a mediului și parcuri naționale în teritoriu.
Disputa datează din 1777, când Căpitania Generală a Venezuelei a inclus regiunea de 159.500 de kilometri pătrați într-o hartă a țării, în ciuda faptului că teritoriul nu a fost ocupat de Venezuela nici atunci când făcea parte din Imperiul Spaniol sau după independență. În 1899, Guyana Britanică a reușit să stabilească limite în cadrul Tribunalului Arbitral de la Paris într-un proces care a fost descris ca fiind trucat.
Recent, șeful Comandamentului Operațional Strategic al Forțelor Armate Naționale, Domingo Hernández Lárez, a postat imagini pe rețelele sociale cu soldații venezueleni care acordă îngrijire medicală comunităților indigene care trăiesc în zonă. Într-unul dintre mesaje, el a postat fotografii cu camioane cu materiale de construcție.
Brazilia transferă trupe suplimentare la graniță și avertizează Venezuela
Celso Amorim, principalul consilier pe probleme de politică externă al președintelui brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat pentru Reuters că Brazilia se opune „folosirii forței și amenințărilor cu folosirea ei”.
Decizia lui Maduro a venit în pofida faptului că disputa dintre cele două țări este sub arbitraj internațional la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), care a interzis săptămâna trecută Venezuelei orice mutare prin care să schimbe statutul regiunii Guayana Esequibo. În noimebrie, Guyana ceruse instanței internaționale o decizie de urgență în acest sens, după ce Maduro a anunțat organizarea referendumului.
Carl Greenidge, fostul ministru de externe al Guyanei între 2015 și 2019, avertizase la momentul respectiv că referendumul „urmărește să creeze un nou stat venezuelean care intenționează să anexeze și încorporeze în teritoriul său întreaga regiune Esequiba, peste două tremi din teritoriul național [al Guyanei] și să acorde cetățenia venezueleană populației sale”.
Cu toate acestea, ministrul brazilian de externe Mauro Vieira, a respins miercuri riscul unui conflict armat între cele două țări aflate la granița de nord a Braziliei, cel mai mare stat din America de Sud.
Comentariile sale au venit la o zi după ce ministerul brazilian al apărării a anunțat că, din cauza creșterii tensiunilor între Venezuela și Guyana, va transfera vehicule blindate și trupe suplimentare în Boa Vista, capitala statului brazilian Roraima care se învecinează cu cele două țări.
Un ofițer din cadrul forțelor armate braziliene a declarat pentru Reuters că în regiune au fost transferate vehicule blindate Guaicuru și că efectivele Regimentului 18 de Cavalerie Mecanizată au fost sporite până la 600 de militari pentru a spori securitatea la graniță și va crește numărul misiunilor de recunoaștere și culegere de informații pentru a evite orice „surprize”.
„Niciuna dintre părți nu se va putea folosi de teritoriul nostru”, a declarat ofițerul brazilian pentru Reuters.

