marți, octombrie 13, 2026

Pentru prima dată în peste 100 de ani, Bulgaria lansează o navă militară creată la un șantier naval propriu

Share

În cadrul unei ceremonii organizată în portul Varna, Forțele Navale ale Bulgariei au lansat corveta antiaeriană Hrabri (Curajos), primul vas de război produs în țară după mai bine de un secol. Vorbind în public, ministrul apărării Atanas Zaprianov a descris ziua drept una istorică pentru industria bulgară de apărare. Zaprianov a mai spus că se așteaptă ca Uniunea Europeană să aprobe în curând nouă proiecte bulgare prin intermediul mecanismului SAFE, inclusiv două programe dedicate achiziției de rachete pentru navele sale noi.

Hrabri a fost construită de șantierul naval MTG Delfin din Varna, fiind bazată pe modelul OPV-90 al grupului german NVL. Singura altă țară care mai construiește în prezent o navă derivată din OPV-90 este Australia. Hrabri are o lungime de 90 de metri și un deplasament de peste 2.300 de tone. Nava are un echipaj de 70 de persoane și este echipată cu un lansator vertical, care poate conține până la opt rachete sol-aer MICA produse de MBDA.  Separat, Hrabri mai este dotată cu două lansatoare pentru rachete antinavale RBS 15, un tun OTO Melara 76 mm, un sistem CIWS Oerlikon Millennium și două lansatoare de torpile de 324 mm.

Hrabri este liderul noii clase bulgare MMPV 90, a doua navă fiind deja în construcție sub numele Smeli (Brav). Clasa oferă viteze de până la 24 de noduri și o autonomie de peste 3.000 de mile marine. Noile corvete sunt destinate atât apărării naționale, cât și misiunilor NATO sau UE, oferind Bulgariei o capacitate extinsă de a contracara amenințări în zona Mării Negre. Numele Hrabri are o istorie bogată pentru marină bulgară, fiind folosit anterior pentru o navă torpiloare din al doilea război mondial. În 1941, aceasta a participat la operațiuni comune cu Marina Regală Română, inclusiv cu NMS Amiral Murgescu și NMS Regele Carol I.

Sursa foto: Ministerul Apărării din Bulgaria

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: