Mii de bărbați ruși care au vârsta militară necesară pentru înrolarea în armată ar fi încercat să fugă din țară miercuri, iar mulți alții încearcă să plănuie cum să evite să ajungă pe frontul din Ucraina. Toate acestea după ce Vladimir Putin a declarat o mobilizare militară parțială pentru război.

„Nu vreau să fiu carne de tun”, a declarat pentru Moscow Times un bărbat de 30 de ani, care a cerut anonimatul pentru a vorbi liber.

Până și Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, refuză să se înroleze pentru a lupta în războiul pornit de Rusia în Ucraina, deși se încadrează în limita de vârstă. „Eu sunt Domnul Peskov, voi rezolva problema la un alt nivel”, a spus acesta, în direct, la un canal TV rus.

Plecarea din țară cu zboruri directe din Rusia către țări din apropiere care le permit rușilor să intre fără viză pare a fi singura cale prin care aceștia pot evita recrutarea, dar biletele către Armenia, Turcia sau Azerbaidjan s-au epuizat rapid.

Numărul cererilor de bilete către aceste destinații au crescut considerabil, de la anunțul președintelui rus. De asemenea, prețul biletelor a crescut pe măsura cererii uriașe, chiar și de 8 ori. Un bilet către Erevan a ajuns la aproximativ 2.600 de dolari, în timp ce un bilet către Dubai costă peste 2.700 de dolari.

Legea rusă prevede sancțiuni privind circulația în timpul unei mobilizări generale, dar acum a fost declarată doar mobilizare parțială așa că Kremlinul nu a luat nicio măsură de închidere a granițelor țării. A fost adoptată și o lege potrivit căreia cei care dezertează vor fi pedepsiți cu închisoarea până la 15 ani.

Aseară, peste 1300 de ruși care au ieșit să protesteze față de ordinul de mobilizare parțială au fost reținuți în mai multe orașe din Rusia. Aproximativ 1.000 de oameni sunt din Moscova și Sankt Petersburg. Mulți dintre ei au fost bătuți înainte să fie băgați în dubele poliției și duși spre destinații necunoscute.

Alexander Nemenov / AFP – Getty Images

Procuratura din Moscova a avertizat că cei care organizează sau participă la proteste riscă până la 15 ani de închisoare.

Anunțul lui Putin legat de mobilizarea parțială vine într-un moment în care Rusia se confruntă cu pierderi masive pe teritoriul Ucrainei. Ministrul Apărării a declarat, miercuri, că peste 5.937 de soldați ruși au murit pe frontul de luptă de la începutul războiului.

Sursă foto: Olga MALTSEVA / AFP / Profimedia (Sankt Petersburg, un panou publicitar care promovează serviciul militar prin contract cu sloganul “Servirea Rusiei este o slujbă adevărată”)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.