vineri, iulie 11, 2025

Până la 180 de militari români vor fi mobilizați în EUFOR Althea

Share

Președintele Klaus Iohannis a venit cu un anunț importat cu privire la angajamentul Armatei Române în operațiunea EUFOR Althea. Șeful statului a informat Parlamentul cu privire la autorizarea sa pentru escaladarea acestui angajament, scrie capital.ro.

Printr-o scrisoare de care au luat act Birourile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, președintele Klaus Iohannis a comunicat conducerii Parlamentului că este de acord cu suplimentarea participării Armatei Române la operațiunea EUFOR Althea.

Majorarea va presupune dislocarea unui număr maxim de 180 de militari, împreună cu mijloacele tehnice, echipamentele, armamentul și muniția necesare, pentru îndeplinirea misiunilor în teatrul de operații din Bosnia și Herțegovina. Această participare sporită este programată să înceapă din luna octombrie a anului în curs.

„În urma deteriorării mediului de securitate în teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina (BiH), la începutul anului 2022, comandatul operaţiei EUFOR Althea a solicitat Uniunii Europene suplimentarea cu două companii de manevră a efectivelor batalionului multinaţional (MN Bn). Pentru asigurarea unei prezenţe continue, consistente şi relevante a României în operaţia EUFOR Althea, după retragerea companiei de manevră din cadrul operaţiei care va fi executată în luna octombrie 2023 şi pentru a susţine demersurile de preluare a comenizii forţei în luna ianuarie 2025, a fost analizată posibiltatea asigurării de către ţara noastră a companiei stat major şi deservire a Batalionului Multinalţional dislocat în teatru”, arată şeful statului în scrisoarea transmisă conducerii Legislativului.

Sursă foto: playtech.ro

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: