Un acord secret de cooperare între serviciile de informații daneze și cele ale SUA ar fi fost pus în aplicare pentru a permite americanilor să culeagă informații despre unii dintre cei mai apropiați aliați europeni, potrivit unui raport publicat de „Jyllands-Posten” și „Danmarks Radio”, printre țările vizate numărându-se Germania, Franța, Suedia, Norvegia și Olanda.
Cele două surse media afirmă că au vorbit cu „mai multe surse independente” care au confirmat acuzațiile.
Dezvăluirile par a fi legate de demiterea surpriză a lui Lars Findsen, directorul Serviciului de Informații al Apărării din Danemarca (FE), în luna august a acestui an. La momentul respectiv, s-a raportat că Findsen a fost concediat în urma unei serii de dezvăluiri legate de spionaj și monitorizarea cetățenilor danezi. Cu toate acestea, guvernul danez nu a precizat oficial aproape nimic despre natura exactă a dezvăluirilor. S-a susținut că dezvăluirile priveau „practicile necorespunzătoare de colectare a informațiilor”.
Acum se pare că dezvăluirile denunțătorilor se refereau la un acord secret, de colectare a informațiilor, încheiat între FE și Agenția Națională de Securitate a SUA (NSA), în 2008. Conform acordului, NSA ar sprijini FE să intercepteze traficul dintr-o serie de cabluri de fibră optică care traversează teritoriul danez, în schimbul permisiunii oferite partenerului american să acceseze la rândul său conținutul datelor interceptate. Această colaborare a fost operaționalizată la un centru de prelucrare a datelor situat pe insula daneză Amager, la sud de capitala Copenhaga.
Cu toate acestea, în 2015, un denunțător danez s-a adresat Consiliului de supraveghere danez (TET), care este responsabil cu supravegherea activității agențiilor de informații din Danemarca. Denunțătorul a susținut că centrul de procesare a datelor Amager a fost folosit de NSA pentru a spiona ținte daneze, inclusiv Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor. Mai mult, o listă a cuvintelor cheie utilizate de NSA între 2012 și 2015 pentru a semnala traficul pe internet ar indica faptul că guvernele din Germania, Franța, Suedia, Norvegia și Olanda au fost, de asemenea, vizate de acțiuni de spionaj.
Dezvăluirea a determinat o discuție politică aprinsă în Danemarca, în timp ce autoritățile norvegiene, suedeze și olandeze au lansat anchete despre presupusele acțiuni de spionaj. Danezii cer acum ca ministrul apărării, Trine Bramsen, să facă public un raport în patru volume produs de TET despre presupusa colaborare FE-NSA.
Sursă foto: bbc.com