marți, octombrie 13, 2026

Normalizarea relațiilor între Iran și Arabia Saudită

Share

Iranul și Arabia Saudită fac un pas important în normalizarea relațiilor dintre cele două țări. Miniștrii de externe s-au întâlnit la Beijing, după aproape o lună de la anunțarea unui acord prin medierea Chinei. Este pentru prima dată după 7 ani când are loc o astfel de întâlnire la nivel înalt, conform rfi.r.

Ministrul de externe din Iran, Hossein Amir-Abdollahian și omologul său din Arabia Saudită, prințul Faisal bin Farhan al-Saud au declarat că apropierea dintre țările lor va continua. „Cele două părți au convenit să continue punerea în aplicare a Acordului de la Beijing într-o manieră care să sporească încrederea și cooperarea reciprocă și să contribuie la crearea securității, stabilității și prosperității în regiune”, se arată în comunicat dat publicității la finalul reuniunii citat de AFP.

De notat că întâlnirea celor doi lideri a avut loc la Beijing. Televiziunea de stat chineză CCTV a lăudat ”prima întâlnire oficială dintre miniștrii de externe ai celor două țări după șapte ani”, un progres realizat ”sub medierea activă a Chinei”. Riadul și Teheranul și-au arătat astfel disponibilitatea pentru a pune în aplicare acordul semnat luna trecută.

Cei doi lideri au convenit printr-un acord redeschiderea reprezentanțelor diplomatice, respectiv, Ambasadele din Riad și Teheran precum și consulatele din Jeddah și Mashhad. Deschiderea ambasadelor ar putea avea loc până la jumatatea lunii mai. Ambele țări spun că nu vor să se oprească aici. Într-o declarație comună, cei doi oficiali au declarat că sunt ”pregătiți să înlăture toate obstacolele din calea extinderii cooperării dintre cele două țări”. Potrivit AFP, următorii pași vor fi reluarea zborurilor directe între Iran și Arabia Saudită, acordarea mai largă a vizelor și vizite din partea delegațiilor oficiale și a reprezentanților mediului de afaceri. Astfel s-ar putea relua acordurile de cooperare economică semnate în urmă cu mai bine de 20 de ani.  

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, și Iranul, în dezacord cu țările occidentale asupra activităților sale nucleare, au surprins lumea anunțând pe 10 martie că doresc să-și restabilească relațiile diplomatice în termen de două luni, după discuții secrete în China.

În 2016, cele două țări au rupt legăturile, după atacul asupra misiunilor diplomatice saudite de către demonstranții din Republica Islamică, în urma executării de către Riad a unei persoane șiite.

Foto: frontline.com

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: