Începând cu data de 7 iulie 2025, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) va implementa o serie de măsuri tehnice menite să protejeze utilizatorii din România împotriva apelurilor telefonice înșelătoare, care folosesc numere de telefon falsificate pentru a se prezenta în mod fraudulos drept instituții publice, bănci sau companii.
Concret, vor fi blocate apelurile inițiate din afara granițelor țării care afișează în mod incorect sau incomplet numere naționale, în special de telefonie fixă, dar și unele numere mobile care sunt rar folosite. Măsura vizează combaterea fenomenului cunoscut sub denumirea de Caller ID spoofing, ascunderea identității apelantului original prin manipularea numărului afișat pe ecranul celui apelat.
Decizia ANCOM rezultă în urma analize detaliate la care au participat principalii furnizori de servicii de comunicații electronice, precum și cu reprezentanți ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române. Se estimează că aplicarea acestor filtre va reduce semnificativ numărul fraudelor telefonice prin apeluri efectuate în numele unor entități oficiale.
Totuși, ANCOM avertizează că aceste măsuri tehnice nu pot elimina complet riscul de fraudă și face apel la vigilența utilizatorilor. Autoritatea recomandă ca, în cazul primirii unor apeluri suspecte, cetățenii să:
- verifice cu atenție identitatea apelantului
- evite divulgarea de informații personale sau bancare prin telefon
- sesizeze autoritățile competente în cazul unor tentative de fraudă
Agenția a indicat că securitatea comunicațiilor depinde atât de acțiunile instituționale, cât și de comportamentul responsabil al fiecărui cetățean.
Sursa foto: Romania TV

