Nicolae ȚÎBRIGAN este cercetător la Academia Română și fondator al grupului de investigatori online Digital Forensic Team (www.digiforteam.ro) ca proiect independent. Este cunoscut pentru expertiza sa în combaterea dezinformării și propagandei digitale, securitate europeană și trans-atlantică, naționalism și radicalism digital. De asemenea, a contribuit la diverse publicații și susține training-uri pe securitatea informațională, media & digital literacy, tehnici și instrumente de fact-checking, combaterea propagandei ruse în mediul digital.
1. Se manifestă în Republica Moldova un curent suveranist comparabil cu cel din România? Dacă da, care sunt principalele sale trăsături?
Nicolae Țîbrigan:În primul rând, resping folosirea termenului de „suveranist”, care nici măcar nu există în Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Termenul, așa cum este recunoscut acum de presă și unii experți, este destul de ambiguu și poate include o gamă largă de viziuni politice, de la cei care susțin integrarea în structuri internaționale, dar cu păstrarea unor anumite prerogative naționale, până la cei care resping complet influențele externe. De asemenea, el poate fi folosit adesea pentru a descrie poziții care apără suveranitatea națională în sensul protejării identității culturale și a autonomiei politice, fără a implica neapărat o poziție anti-europeană sau anti-globalistă. Așadar, așa-numitul „suveranism” poate fi prea larg și poate să nu surprindă suficient de bine nuanțele unui discurs mai radical și mai izolaționist.
Eu aș recomanda termenul de „național-populism autarhic” care este mult mai precis și mai aplicabil curentelor politice care combină naționalismul etnic cu discursuri populiste. Aceste curente adesea se bazează pe ideea că statul național ar trebui să protejeze interesele „poporului” față de elitele politice și economice, precum și față de influențele externe. În acest sens, național-populismul se focalizează pe „vocea poporului” și pe respingerea „elitelor” percepute ca fiind corupte sau disociate de realitățile sociale.
În România și Republica Moldova, de exemplu, național-populismul s-a manifestat în discursuri care contestă integrarea în Uniunea Europeană sau NATO și care subliniază pericolele unei eventuale „subordonări” în fața intereselor externe. Aceste curente sunt susținute adesea de partide politice care folosesc retorica naționalistă pentru a construi un mesaj care se adresează unor largi mase populare care se simt excluse din procesul decizional european sau global.
Pe de altă parte, „național-populismul autarhic” pune în evidență nu doar respingerea influențelor externe, dar și preocuparea de a construi o economie și o politică exclusiv națională, în care se subliniază superioritatea „poporului” și protecția valorilor tradiționale împotriva unor forțe externe care sunt văzute ca o amenințare. Acesta poate fi un termen mai clar și mai precis în a descrie curentele care se manifestă în prezent, în special în contextul geopolitic din Europa Centrală și de Est. Un exemplu semnificativ al național-populismului autarhic este modul în care anumite partide din România și Republica Moldova abordează integrarea în Uniunea Europeană. De exemplu, în Republica Moldova, Partidul Socialiștilor și altele care promovează o politică de alianță cu Rusia, sunt adesea criticate pentru pozițiile lor care resping apropierea de Uniunea Europeană și promovează o politică externă izolaționistă. În acest context, „autarhia” devine un ideal: izolarea economică și politică față de vest, în scopul de a menține o „independență” națională, dar cu riscuri economice și politice clare pentru viitorul țării.
În România, partidele care promovează un discurs anti-UE și anti-NATO (cum ar fi AUR, SOS și POT) subliniază, de asemenea, o viziune autarhică, unde „suveranitatea” națională este folosită pentru a justifica reticența față de integrarea completă în structuri internaționale care ar presupune cedarea unor prerogative naționale.
Și acum, revenind la întrebare, consider că și în Republica Moldova se manifestă astfel de curente național-populiste autarhice, dar spre deosebire de România, acestea au o tentă geopolitică mult mai pronunțată specifice spațiului ex-sovietic. Acest curent se axează pe protejarea „statalității moldovenești” și pe opoziția față de influențele externe, în special față de integrarea în Uniunea Europeană și NATO. În esență, susținătorii acestui curent consideră că o apropiere prea mare de România și integrarea în structuri internaționale occidentale ar duce la pierderea identității naționale și la o eventuală „românizare” a Republicii Moldova. În acest sens, narațiunile folosite sunt similare celor întâlnite în România, unde național-populiștii se opun influenței excesive a Occidentului, subliniind pericolele globalismului și ale pierderii suveranității naționale.
Potrivit unui sondaj din 2024 realizat de „Institutul pentru Politici Publice” din Chișinău, 44% dintre moldoveni susțin că apartenența la Uniunea Europeană nu este benefică pentru țară, iar aproximativ 35% sunt favorabili apropierii de Uniunea Eurasiatică condusă de Rusia. Acest fenomen este alimentat de o retorică naționalistă care, deși se opune deschis „românizării”, se plasează într-o viziune mai largă de protejare a „suveranității moldovenești”, subliniind teama de o pierdere a identității naționale în fața presiunilor externe.
De asemenea, în 2024, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și alte grupuri politice pro-ruse au continuat să adopte mesaje anti-europene și anti-NATO, promițând o „neutralitate activă” în fața pericolelor externe, alimentând astfel și mai mult acest curent național-populist pro-rus pe platforme de socializare ca Telegram, TikTok și WhatsApp.
- Poate propaganda diseminată prin intermediul mass media să creeze iluzia unei securități colective, fără a oferi soluții reale?
Nicolae Țîbrigan:Desigur că propaganda poate crea o iluzie de securitate colectivă – un fenomen întâlnit frecvent în regiunile cu instabilitate politică sau cu conflicte de identitate națională, cum este cazul Republicii Moldova și al României. Propaganda diseminată prin mass media poate pune accent pe „pericole externe” imaginare (de exemplu, „invazia culturală” din partea Uniunii Europene sau amenințarea „românizării”), inducând ideea că singura soluție de apărare a suveranității ar fi retragerea în izolare sau apelul la un „scut” rusesc.
Conform unui studiu realizat de Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Analiza Păcii (2024), manipularea percepțiilor despre securitate, amplificată de dezinformare, poate face ca cetățenii să creadă că o „neutralitate activă” sau menținerea unor relații strânse cu Rusia sunt singurele soluții viabile, chiar și în fața riscurilor de destabilizare regională. Aceste abordări nu sunt susținute de soluții reale pentru consolidarea securității naționale, cum ar fi modernizarea infrastructurii de apărare sau întărirea cooperării internaționale în domeniul securității. În schimb, ele canalizează resursele politice și economice spre o retorică de protecție iluzorie, care adesea maschează ineficiența instituțională.
- Există un segment de public în România și Republica Moldova care este mai vulnerabil la manipularea din spațiul public în perioada alegerilor?
Nicolae Țîbrigan:Grupurile cele mai vulnerabile includ tinerii, persoanele cu un nivel scăzut de educație, dar și acele categorii socio-economice mai dezavantajate, care au o încredere scăzută în instituțiile statului și care sunt mai susceptibile la promisiuni populiste.
În România, de exemplu, un sondaj din 2024 realizat de „Institutul Național pentru Studierea Problema Securității și Dezinformării” arată că 30% dintre tinerii între 18 și 30 de ani sunt extrem de vulnerabili la fake-news și la mesaje de tipul „apărării identității naționale” sau „amenințării externe” provenite dinspre Occident. De asemenea, în Republica Moldova, aceleași grupuri demografice, alături de populația rurală, sunt mai expuse manipulării prin platformele de socializare și prin canalele media controlate de interesele pro-ruse.
În perioada alegerilor, acest segment este ținta principală a campaniilor de manipulare, inclusiv prin diseminarea de mesaje anti-europene, anti-NATO și pro-Rusia, care exploatează fricile și incertitudinile legate de viitorul economic și social.
- Cum pot instituțiile din România, dar și din Republica Moldova să contracareze fenomenul dezinformării?
Nicolae Țîbrigan:Pentru a contracara fenomenul dezinformării, instituțiile din România și Republica Moldova trebuie să adopte o abordare multidimensională. În primul rând, educația media și digitală reprezintă un instrument esențial. În România, Ministerul Educației, în colaborare cu organizațiile neguvernamentale și mass-media independente, a lansat mai multe campanii de conștientizare privind dezinformarea în rândul tinerelor generații, iar în 2024 a fost înființată o rețea națională de formatori în educație digitală.
În Republica Moldova, mai multe organizații non-guvernamentale, inclusiv „Veridica” și „StopFals.md”, sunt implicate în verificarea faptelor și educația publicului larg, dar este nevoie de mai multă implicare a autorităților guvernamentale pentru a sprijini aceste inițiative.
De asemenea, reglementările mai stricte privind platformele de socializare și sancționarea conturilor care diseminează informații false ar putea ajuta la limitarea propagării dezinformării. Așadar, ambele țări ar trebui să colaboreze mai strâns în implementarea unor reglementări eficiente la nivel european, sprijinind astfel combaterea dezinformării transfrontaliere.
- Ce fel de narațiuni neveridice au fost promovate în ultimii ani în societatea românească? Cine considerați că a dorit diseminarea lor?
Nicolae Țîbrigan:În România, una dintre narațiunile neveridice frecvent promovate este cea conform căreia Uniunea Europeană ar vrea să submineze valorile tradiționale românești, în special valorile religioase și familiale, impunând politici care ar „discredita” identitatea națională. De asemenea, a existat o propagare a ideii că România este „captivă” intereselor externe ale UE și ale marilor puteri occidentale, ceea ce pune în pericol „suveranitatea” țării.
O altă dezinformare, răspândită pe larg anul trecut în context electoral, se referă la alocațiile copiilor ucraineni, care ar fi fost de 3.700 de lei pe lună. Această manipulare însoțită și de un discurs al urii a fost diseminată pentru a alimenta frica și resentimentele față de refugiați, construind imaginea unei „injustiții sociale” și a unei preferințe a statului român față de ucraineni în defavoarea cetățenilor români. În realitate, alocațiile sunt aceleași pentru toți copiii din România, indiferent de naționalitate.
Dezinformarea a fost promovată de grupuri politice și media care au vrut să submineze încrederea în guvern și politicile de integrare a refugiaților, încurajând un discurs naționalist. Dezinformarea a generat un climat de ură și a amplificat tensiunile sociale, exacerbând fricile legate de migrarea masivă și de „pericolele” identității naționale. Aceasta face parte dintr-o tendință largă de manipulare, care promovează izolaționismul și protecționismul în detrimentul solidarității și cooperării.
- În ce măsură presa independentă și fact-checkerii sunt țintiți de campanii de discreditare din partea unor entități care promovează dezinformarea?
Nicolae Țîbrigan:Presa independentă și organizațiile de fact-checking sunt constant ținte ale campaniilor de discreditare din partea celor care promovează dezinformarea. În România, în 2024, fact-checkerii și jurnaliștii care expun dezinformarea au fost ținta unor atacuri atât din partea unor grupuri politice naționaliste, cât și din partea unor entități externe care doresc să submineze încrederea în sursele de informații independente. Au fost acuzați că ar fi finanțați de Soros și USAID, circulând și acum online „liste” cu așa-numiții „trădători”. De altfel, practici des întâlnite în regimurile autoritare și aplaudate de liderii național-populiști autarhici. Apoi, în perioada alegerilor prezidențiale din 2024, au existat atacuri directe asupra platformelor de fact-checking europene care contracarau narațiunile false ale partidelor euro-sceptice.
În Republica Moldova, aceleași atacuri sunt frecvent amplificate de mass-media controlată de entități proruse, care încearcă să discrediteze jurnaliștii și organizațiile de fact-checking care promovează narațiuni pro-europene.
- Având în vedere că atât în Republica Moldova, cât și în România au existat influențe externe în procesele electorale, în care dintre cele două cazuri s-ar fi putut aștepta Rusia la un rezultat mai favorabil?
Nicolae Țîbrigan:În contextul alegerilor prezidențiale din România din 2024 și alegerilor reluate în mai 2025, influențele externe, în special cele ale Federației Ruse, au avut un impact semnificativ asupra procesului electoral, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la transparența și integritatea viitoarelor alegeri. Deși Federația Rusă a fost activă în a sprijini grupuri și candidați cu viziuni pro-ruse, fenomenul nu este exclusiv un caz izolat, ci face parte dintr-o strategie geopolitică mai largă de destabilizare a regiunii Europei de Est și de influențare a proceselor politice interne din statele care se află în sfera sa de interes. Iar România nu este exceptată.
Un aspect esențial în această dinamică a fost ascensiunea candidaturii lui Călin Georgescu, care a fost susținut în mod deschis de mass-media rusească, liderii ruși și chiar un serviciul secret extern rusesc, beneficiind în paralel de o prezență online semnificativă pe rețelele de socializare. Campania sa a fost marcată de o mobilizare masivă pe platforme populare, precum TikTok, în care influenceri plătiți au ajuns la milioane de români, aducându-i un sprijin nejustificat în fața unui electorat obosit de tradiționalismul politic cu discurs perimat. Acest fenomen, deși nu reprezenta o practică ilegală în sine, a fost însoțit de suspiciuni legate de finanțările externe și de posibilele conexiuni cu entități rusești, ceea ce a pus sub semnul întrebării legitimitatea unei campanii care, la prima vedere, părea să fie alimentată de forțe externe.
Mai mult decât atât, rețeaua „Șor” din Republica Moldova, cu scopul declarat de a corupe și manipula electoratul, a fost un alt exemplu de influență externă care a arătat cum agențiile străine pot face presiuni asupra unor segmente de populație vulnerabile. În România, fenomenul nu a fost mult diferit. Deși campania lui Georgescu a fost întreruptă de Curtea Constituțională după o serie de dovezi de manipulare și corupție, este evident că Federația Rusă a avut un interes evident în sprijinirea acestui tip de candidatură, care s-ar fi înclinat în favoarea unei politici externe mai favorabile Moscovei.
În paralel, destructurarea rețelei Potra de către Parchetul General a evidențiat o altă încercare a Rusiei de a destabiliza România, în contextul unei atmosfere politice deja încărcate de tensiuni interne și externe. Aceste structuri de influență nu doar că au încercat să slăbească încrederea în procesele democratice, dar și să fragilizeze poziția României în raport cu Federația Rusă și să decredibilizeze statul în fața Uniunii Europe și a SUA (cu succes, în ultimul caz, mai ales după recentele declarații ale vicepreședintelui american la Conferința de la München). În acest sens, Rusia ar fi avut mult mai multe de câștigat de la un rezultat favorabil al unui candidat cu o viziune naționalistă și izolaționistă, un astfel de politician fiind văzut ca un posibil aliat în cadrul unei Europe mult mai divizate și polarizate.
Deși nu putem face speculații cu privire la efectele directe ale acestor campanii asupra rezultatelor finale, trebuie să recunoaștem că impactul lor asupra imaginii și credibilității procesului electoral al ambelor state este considerabil. Într-un climat marcat de manipulare și dezinformare, nu doar că încrederea publicului este erodată, dar și fundamentul democratic al unei națiuni riscă să fie slăbit.
Astfel, în contextul unei situații geopolitice tot mai volatile și al unei manipulări externe din partea Federației Ruse, România trebuie să fie extrem de vigilentă în privința influențelor care pot destabiliza procesul electoral și să întărească măsurile de transparență și integritate ale alegerilor. Orice compromis în această privință poate afecta nu doar stabilitatea internă, ci și relațiile externe ale României, în special în cadrul Uniunii Europene și NATO.
