Nava este un vrachier, identificat sub numele EMIL, care a fost atacat la aproximativ 38 de kilometri de portul ucrainean Odesa. Acesta a fost lovit de mai multe valuri de drone, care au provocat un incendiu și numeroase defecțiuni tehnice, lăsând nava în derivă.
La bord se aflau 11 marinari, deși niciunul dintre ei nu era cetățean german. Nu au fost raportate nici victime. EMIL naviga sub pavilion liberian, dar aparține companiei germane de transport maritim Johann M. K. Blumenthal GmbH & Co. KG, cu sediul în Hamburg.

Ministerul rus al Apărării a confirmat loviturile. Ministerul a spus pe Telegram că a efectuat atacuri cu drone asupra două nave cargo din Marea Neagră, aflate la sud și respectiv est de Odesa. Rușii au susținut că ambele nave transportau încărcături militare.
Potrivit publicației germane Bild, a doua țintă menționată este nava de transport de cereale Mera Queen, care navighează sub pavilionul Guineea-Bissau. Spre deosebire de situația de pe EMIL, un membru al echipajului Mera Queen a fost ucis în urma atacurilor.
Surse foto: Reuters, Marine Traffic

