marți, octombrie 13, 2026

Narațiunea suveranistă a Ungariei și dependența de Rusia vin cu un cost economic și politic ridicat

Share

Perspectiva unui summit Putin–Trump la Budapesta, care până la urmă nu s-a mai materializat, a simbolizat divergența Ungariei față de unitatea europeană și de normele juridice internaționale. Pentru premierul Viktor Orbán, cultivarea unei imagini de sfidare față de Bruxelles servește unui scop politic intern: prezentarea politicii externe a unei Ungarii care își caută aliați în afara Uniunii, ca o afirmare a suveranității naționale. Consecințele practice ale acestei abordări spun însă o altă poveste: accesul redus la fondurile europene, stagnarea modernizării economice, o izolare în cadrul Uniunii Europene și aliați aflați numai pe hârtie.

Sfidare fără prea multe consecințe — deocamdată
Decizia Ungariei de a-și suspenda participarea la Statutul de la Roma, care stă la baza Curții Penale Internaționale (CPI), a făcut-o singura țară din UE care a renunțat efectiv la cooperarea cu cea mai importantă instituție a dreptului internațional. Deschiderea Budapestei față de găzduirea lui Vladimir Putin, în pofida unui mandat de arestare emis de CPI, a transmis un mesaj clar: Ungaria este dispusă să ignore angajamentele internaționale doar pentru oportunitatea de a obține capital politic.

Impactul intern imediat al acestei mișcări este minim, dar pe plan internațional, ea consolidează imaginea Ungariei ca stat membru dispus să conteste cadrul juridic și moral al UE din interior. Această strategie are potențialul de a genera câștiguri politice pe termen scurt, dar duce, pe termen lung, la izolare diplomatică și o erodare suplimentară a încrederii între Ungaria și principalii săi partenerii europeni.

Încercarea de combatere a acestui trend din partea lui Orbán prin găsirea unor noi parteneri lasă și ea de dorit. Prima sa audiență cu președintele Donald Trump la Washington a avut loc abia astăzi, la aproape un an după ce actualul lider american a preluat puterea. Întărzierea poate sugera valoarea reală pe care Ungaria o are din perspectiva SUA, în ciuda faptului că Orbán pare cel mai înfocat suporter al lui Trump dintre liderii europeni. În plus, guvernul maghiar se află inclusiv într-o poziție de inferioritate, din moment ce trebuie să negocieze evitearea tarifelor americane suplimentare, care sunt impuse toturor țărilor care continuă să importe energie din Rusia.

Mitul energiei rusești ieftine
Guvernul lui Orbán își justifică adesea importurile rusești prin argumente de securitate energetică și pragmatism economic. Ungaria, alături de Slovacia, rămân ultimele state membre ale UE care cumpără petrol rusesc prin conducta Drujba, estimările fiind că Bratislava și Budapesta plătesc cu 20% mai puțin decât într-un scenariu în care ar folosi surse mai diversificate. Banii economisiți, estimați la aproximativ 1–2 miliarde de euro anual, reprezintă un argument politic simplu și convenabil pentru clasele politice aflate la guvernare.

Totuși, logica economică a acestei dependențe este fragilă. Modelul bazat pe energia ieftină venită din Rusia are un precedent istoric, care a fost mult timp asociat cu stagnarea, nu cu prosperitatea. Economiile post-sovietice care au rămas prinse în astfel de aranjamente, precum Ucraina, Moldova, Belarus, sau statele din Caucaz, nu au atins vreodată reziliența sau competitivitatea țărilor Europei de Est, care fuseseră și ele comuniste până în 1989. Continuarea alinierii energetice la Moscova face puțin pentru a întări economia ungară, care depinde în realitate de comerțul și investițiile europene.

Atitudinea conflictuală a Budapestei față de Bruxelles s-a dovedit deja costisitoare. Aproximativ 19 miliarde de euro din fondurile de redresare ale UE rămân blocate pentru Ungaria. Aceste fonduri erau destinate proiectelor de infrastructură și modernizare energetică menite să reducă dependența pe termen lung a țării de energia importată, inclusiv petrolul rusesc. Ungaria riscă astfel să se blocheze într-un ciclu al dependenței. În timp ce alte state europene folosesc fondurile UE pentru a face tranziția către economii mai curate și mai eficiente, abordarea Budapestei semnalează preferința pentru menținerea unui model depășit.

Realitatea economică versus retorica politică
Narațiunea suveranității naționale promovată de Orbán ascunde o realitate mai incomodă: economia Ungariei depinde în continuare covârșitor de investițiile europene. Companiile din UE rămân principalii angajatori și parteneri de export ai țării, fiind responsabili și pentru cea mai mare parte a producției industriale. În ciuda încercărilor de a atrage capital chinez, prin acorduri făcute cu BYD, CATL sau alte companii, investițiile europene continuă să reprezinte peste două treimi din totalul investițiilor străine directe.

Pentru anul 2025, creșterea economică a Ungariei (0,6%) rămâne în urma statelor membre ale UE din vecinătatea sa, inclusiv Polonia (3,2%), România (1%) dar și Slovacia (0,9%). Energia mai ieftină nu s-a tradus deci într-o competitivitate sporită a pieței maghiare și nici nu a protejat Ungaria de presiunile fiscale ale Uniunii Europene. Pe fondul trendului ascendent al creșterii deficitului bugetar, refuzul guvernului de la Budapesta de a face compromisuri cu Bruxelles-ul pare tot mai autodistructiv.

Ungaria la răscruce
Traiectoria actuală a Ungariei ilustrează un paradox. Viktor Orbán pretinde că apără independența maghiară prin respingerea influenței Uniunii Europene, dar în realitate subminează creșterea economică care ar genera o veritabilă suveranitate națională. Pentru a debloca fondurile europene și a stabiliza economia, Budapesta ar trebui să reia dialogul cu Comisia Europeană, să întrerupă cooperarea cu Rusia, să se angajeze în reforme judiciare și să combată corupția. Aceștia sunt însă pași care contrazic complet strategia politică a regimului Orbán. În încercarea de a jongla între Moscova, Washington și Beijing, dar ignorând în paralel Bruxelles-ul, Ungaria riscă să rămână în cele din urmă cu mai puțini aliați reali decât i-ar fi oferit o abordare moderată.

Sursa foto: Al Jazeera

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: