Este vorba despre cetățeanul moldovean Denis Cuculescu, care a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trădare de patrie și escrocherie, într-un dosar care vizează utilizarea criptomonedelor pentru finanțarea unor activități coordonate din Federația Rusă. Este cea mai dură sentință pronunțată până acum în Republica Moldova pentru infracțiuni de acest tip.
Cuculescu a fost găsit vinovat că ar fi colaborat cu o rețea conectată la serviciile de securitate ruse, facilitând transferul ilegal de fonduri din Rusia către Moldova prin intermediul monedelor crypto. Instanța a dispus arest preventiv până la rămânerea definitivă a hotărârii și a ordonat darea în căutare a inculpatului.
Potrivit sentinței, Cuculescu ar fi fost atras într-o rețea coordonată de cetățeanul moldovean Nidjat Askerov, în anul 2020. Dosarurile celor doi fuseseră unite, dar au fost până la urmă separate pentru a fi cercetate și soluționate. Askerov ar fi fost și el racolat încă din 2020 de persoane asociate Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB), primind sarcini de la cetățeanul rus Iurii Gudilin.
Una dintre principalele probleme ale rețelei a fost identificarea unui „canal sigur” pentru transferul de bani din Rusia către Republica Moldova, fără folosirea sistemului bancar. Soluția aleasă a fost utilizarea criptomonedelor, iar pentru acest lucru ar fi fost implicat Cuculescu, cunoscut pentru experiența sa în domeniu.
Instanța a afirmat că, în perioada de început a parteneriatului, respectiv octombrie 2020 – februarie 2022, acesta ar fi primit criptomonede, le-ar fi convertit în numerar și ar fi distribuit sumele către alți membri ai rețelei. Sumele implicate sunt semnificative pentru o operațiune desfășurată în Moldova anterior invaziei Ucrainei, tranșele documentate ridicându-se la 30.000, 50.000, 69.000, 78.000 și 80.000 de euro.
În paralel, Cuculescu ar fi primit aproximativ 94.000 de unități ale criptomondei Tether (acronimul USDT, este ținută constant la aceeași valoare ca și dolarul american). Procurorii spun că aceste venituri au fost utilizate atât pentru remunerarea unor persoane, cât și pentru finanțarea unor proiecte de influență și manipulare a opiniei publice în Republica Moldova.
Sentința menționează că, după izbucnirea războiului din Ucraina, Cuculescu și Askerov ar fi fost implicați în acțiuni menite să incite populația împotriva refugiaților ucraineni și să alimenteze nemulțumiri față de autoritățile moldovene. Printre acestea s-ar fi numărat finanțarea unor acțiuni cu caracter provocator și propagandistic în Chișinău, autorul lor fiind citat inclusiv drept unul dintre martorii cazului.
Mai mulți martori au declarat în instanță că fondurile lui Cuculescu și Askerov ar fi provenit din Federația Rusă și ar fi fost folosite atât pentru a „închide niște întrebări”, cât și pentru activități de influențare a politicii, sau a percepției publice. Unul dintre martori a vorbit inclusiv despre existența unor legături cu figuri politice moldovenești semnificative, precum primarul Chișinăului Ion Ceban, sau fostul președinte Igor Dodon.
Pe lângă acuzațiile de trădare, Cuculescu a fost condamnat și pentru escrocherie. Instanța a stabilit că acesta ar fi indus în eroare o persoană privind investiții în criptomonede, obținând astfel 200.000 USDT. Pentru trădare de patrie, Cuculescu a primit 13 ani de închisoare, iar pentru escrocherie, 10 ani și interdicția de a activa în domeniul financiar timp de 5 ani. În urma cumulului juridic, pedeapsa finală a fost stabilită la 15 ani de închisoare.
Sursa foto: Cryptonita.ro

