Israelul a anunțat joi (13.08.2020) că nu va mai livra combustibil în Fâșia Gaza, ca urmare a numeroaselor atacuri cu baloane incendiare lansate din această zonă, informează Reuters.
Palestinieni din teritoriul controlat de gruparea teroristă Hamas au lansat în ultimele zile zeci de baloane încărcate cu materiale incendiare, în încercarea de a pune presiune pe autoritățile israeliene pentru a renunța la blocada impusă asupra enclavei și pentru a putea relansa o serie de proiecte economice, arată sursa citată.
În primă instanță autoritățile israeliene au răspuns prin închiderea pricipalului punct de tranzit a mărfurilor în Gaza, excepție făcând ajutoarele umanitare esențiale și combustibilul, și lansând atacuri asupra instalațiilor militare ale Hamas.
După escaladarea atacurilor cu baloane incendiare executate de palestinieni la graniță, ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, a ordonat blocarea importurilor de petrol în Gaza.
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Fawzi Barhoum, a calificat măsura drept un „act de agresiune grav” care „urmărește să înrăutățească criza prin care trece poporul nostru datorită blocadei fâșiei”.
Rezidenții din Gaza primesc în prezent șase ore de electricitate urmate de o tăiere a curentului electric timp de 10 ore.
Sursă foto: reuters.com