Astăzi (16.12.2021), Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a participat la activitatea de recepție a unui nou lot de autoturisme de teren Dacia DUSTER, eveniment ce a avut loc la sediul Brigăzii 122 Logistice „Muntenia”, din București, anunță într-un comunicat biroul de presă al MApN.
Ministerul Apărării Naționale a achiziționat 74 de autoturisme românești de teren în anul 2021, prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional. Acestea sunt destinate misiunilor de poliție militară și participării personalului MApN la exerciții și activități de instruire.
Din acest lot, 62 de autoturisme vor intra în dotarea Brigăzii 122 Logistice „Muntenia” din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, celelalte 12 autoturisme fiind achiziționate pentru Centrul 84 Mentenanță și Recepție, structură a Statului Major al Forțelor Terestre.
În perioada 2015-2021, la nivelul MApN au fost achiziționate, prin programul RABLA, 886 de mașini marca DACIA DUSTER, dintre care 457 în varianta mozaic de culori. Valoarea totală a autovehiculelor este de circa 78.000 mii lei.