Mihai Isac este absolvent al studiilor de licenta in domeniul Stiințe Administrative în cadrul Facultății de Administrație Publică a Şcoalii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, având și o licență în domeniul Științelor Politice din partea Facultății de Științe Politice a Universității din București. Cu o activitate de aproape două decenii în mass-media din România, este în prezent analist politic și senior-editor în cadrul redacției agenției de presă Karadeniz Press.
1. Cum apreciați relația pe care guvernarea PAS a avut-o cu presa și societatea civilă? A existat un dialog real sau mai degrabă unul formal?
Mihai Isac: Guvernarea PAS a mizat, cel puțin la nivel declarativ, pe transparență și deschidere față de presă și societatea civilă, mai ales în primii ani de mandat. Au existat inițiative de consultare publică, briefinguri periodice și o anumită disponibilitate de a răspunde la critici. Totuși, aceste inițiative nu au fost mereu consistente și adesea au rămas la nivel de formă, fără o dezbatere reală asupra deciziilor majore. Putem spune că există chiar o strategie de blocare a consolidării altor partide pro-europene, inclusiv prin canibalizarea filialelor locale altor partide pro-europene.
Jurnaliștii și organizațiile neguvernamentale au semnalat în repetate rânduri că guvernarea a preferat un dialog controlat, în care se selectează interlocutorii convenabili și se evită întrebările incomode. Această tendință a creat percepția că puterea politică acceptă dialogul doar când îi este favorabil, ceea ce a afectat încrederea. În plus, criticile dure venite din partea societății civile au fost uneori etichetate ca atacuri politice, ceea ce a complicat relația.
PAS a întreținut un dialog cu presa și societatea civilă, dar acesta a fost adesea formal, cu accente defensive. A lipsit o cultură politică de acceptare a criticii constructive și de valorificare a expertizei societății civile. Această carență este problematică, mai ales într-un stat aflat în plin proces de integrare europeană, unde legitimitatea deciziilor trebuie consolidată prin participare publică reală.
2. Care vi se pare cel mai nociv narativ promovat în spațiul public în campania pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova de pe 28 septembrie și de ce considerați că este cel mai periculos?
Mihai Isac: Cea mai nocivă narațiune este cea care afirmă că integrarea europeană ar duce la pierderea identității naționale și a valorilor tradiționale. Acest mesaj a fost intens exploatat de forțele pro-ruse și propagat prin intermediul unor canale media obscure, dar și prin intermediul rețelelor sociale. Impactul său este puternic deoarece exploatează temeri culturale și religioase adânc înrădăcinate, iar vehiculul folosit este unul extrem de periculos, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove.
Acest tip de narațiune manipulează emoțiile și creează impresia unui conflict ireconciliabil între valorile „estice” și „occidentale”. În realitate, integrarea europeană nu presupune renunțarea la tradiții, ci consolidarea lor într-un cadru democratic și pluralist. Însă pentru o parte din electorat, mai ales cel rural și conservator, acest tip de discurs se dovedește convingător.
Pericolul său major constă în faptul că reușește să rupă coeziunea socială și să polarizeze profund societatea. Când oamenii ajung să creadă că modernizarea și apartenența la UE înseamnă automat renunțarea la identitatea națională, dialogul devine imposibil. În acest context, soluțiile raționale legate de reforme și dezvoltare sunt eclipsate de frici artificiale.
3. Ce rol ar putea avea presa și societatea civilă din România în combaterea narativelor pro-ruse din Republica Moldova?
Mihai Isac: Presa și societatea civilă din România pot juca un rol crucial prin oferirea de conținut de calitate, credibil și bine documentat, care să contracareze știrile false. Prin parteneriate între jurnaliști și ONG-uri din cele două state, se poate crea un front comun care să producă investigații, explicații și campanii de alfabetizare mediatică. Acest tip de cooperare este esențial pentru a oferi publicului moldovean surse alternative de încredere.
În plus, România are un avantaj strategic, unitatea lingvistică și culturală. Informațiile transmise de presa românească sunt ușor accesibile și au un grad ridicat de receptivitate. Dacă sunt folosite inteligent, aceste canale pot oferi contra-narațiuni eficiente la propaganda rusă, mai ales în regiunile unde mass-media locală este vulnerabilă. De asemenea acest lucru mai favorizează trecerea Prutului de către știrile false.
Totodată, societatea civilă din România poate sprijini organizațiile partenere din Republica Moldova prin programe de training, schimburi de experiență și acces la resurse. Același lucru este valabil și despre modul în care Republica Moldova poate sprijini România. Consolidarea capacității locale de reziliență informațională este poate cea mai importantă investiție pe termen lung. Acest lucru trebuie să implice și cooptarea statelor partenere.
4. În ce măsură considerați că intensificarea implicării clericilor în viața politică din Republica Moldova este legată de influența Moscovei?
Mihai Isac: Implicarea tot mai vizibilă a clericilor în politica moldovenească nu poate fi desprinsă de influența Moscovei. Biserica Ortodoxă din Moldova este subordonată canonic Patriarhiei Moscovei, iar mesajele transmise coincid cu cele ale Kremlinului. Această coordonare subtilă sau directă face parte dintr-o strategie mai largă de influență culturală și ideologică.
Clerul, având o autoritate morală ridicată în comunități, devine un vehicul puternic pentru propagarea mesajelor anti-europene și pentru întărirea unei identități geopolitice pro-ruse. Mesaje precum „UE va distruge familia tradițională” sau „integrarea occidentală e împotriva ortodoxiei” sunt difuzate adesea prin rețele religioase. Acestea nu doar legitimează, ci și sacralizează un anumit tip de discurs politic. Clericii Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove ascund faptul că ortodoxia o duce bine în Uniunea Europeană unde avem patru state majoritar ortodoxe, precum Bulgaria, România, Grecia și Ciprul .
Astfel, intensificarea rolului clericilor în spațiul public moldovenesc este strâns legată de strategia Moscovei de a menține influența în zonă. Biserica este nu doar un actor religios, ci și un instrument politic, ceea ce subminează pluralismul democratic și creează diviziuni sociale.
5. Se observă diferențe între modul în care presa din Republica Moldova și cea din România abordează subiectele legate de securitatea la Marea Neagră?
Mihai Isac: Da, există diferențe semnificative. Presa din România tratează securitatea la Marea Neagră ca o prioritate de politică externă și de apărare, reflectând și preocupările NATO și ale UE. În România, subiectul este abordat constant, cu analize strategice și cu referințe la exerciții militare sau la prezența forțelor aliate.
În Republica Moldova, presa abordează tema mai rar și mai superficial, în parte pentru că țara nu are ieșire la mare și nu este membră NATO. Totuși, impactul evenimentelor din regiune este resimțit indirect, mai ales prin prisma războiului din Ucraina. În consecință, articolele tind să fie mai mult reactive, legate de crize imediate, decât parte a unei analize structurale.
Această diferență arată și niveluri diferite de prioritizare. În România, Marea Neagră este o miză de securitate națională, ca parte a statutului de membru al UE și NATO, în timp ce în R. Moldova este mai degrabă o temă secundară, filtrată prin prisma stabilității interne și a riscurilor economice.
6. Cât de mare este interesul publicului moldovean pentru evenimentele din regiunea Mării Negre?
Mihai Isac: Interesul publicului moldovean este limitat, dar crește semnificativ atunci când evenimentele din regiune au un impact direct asupra vieții cotidiene. Războiul din Ucraina a adus Marea Neagră în atenția opiniei publice, dar mai ales prin prisma riscurilor de securitate și a blocajelor comerciale, nu dintr-o perspectivă strategică mai largă.
De regulă, cetățenii Republicii Moldova percep evenimentele din regiune prin filtrul consecințelor economice, și anume prețurile la energie, siguranța rutelor comerciale, fluxurile de refugiați. În lipsa unui acces direct la mare și a unui rol geopolitic major, interesul rămâne mai degrabă indirect și dependent de crize.
Totuși, în ultimii ani, se poate observa o creștere a atenției în rândul elitei academice, al experților și al jurnaliștilor. Aceasta indică o conștientizare tot mai mare că securitatea la Marea Neagră este interconectată cu stabilitatea Republicii Moldova, chiar dacă percepția publică rămâne fragmentară. Mulți cetățeni nici nu înțeleg că Republica Moldova are ieșire la Marea Neagră prin portul Giurgiulești.
7. Dacă ar fi să desprindem o lecție din experiența Republicii Moldova în gestionarea propagandei ruse, care ar fi cea mai importantă pentru România?
Mihai Isac: Cea mai importantă lecție este că propaganda rusă nu poate fi ignorată și trebuie contracarată printr-o strategie complexă, nu doar prin interdicții. R.Moldova a demonstrat că simpla blocare a unor canale media pro-ruse nu elimină fenomenul, pentru că narațiunile se reconfigurează rapid pe alte platforme. E nevoie de educație media și de alternative credibile.
Un alt aspect esențial este importanța implicării societății civile și a presei independente. În R.Moldova, cele mai eficiente demontări ale știrilor false au venit din zona ONG-urilor și a jurnaliștilor de investigație, nu din partea instituțiilor statului. Acest lucru arată că reziliența democratică se construiește prin parteneriate, nu prin monopolul puterii.
În România, combaterea propagandei ruse trebuie să fie o politică de stat pe termen lung, bazată pe cooperare între guvern, presă, societate civilă și mediul academic. Doar astfel se poate crea o cultură a rezistenței informaționale, capabilă să reducă vulnerabilitățile societății.
