Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi (28.05.2020), un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că, prin sacrificiul lor, servesc drept modele de urmat pentru tinerele generaţii, lăsând în urmă o lecţie a dăruirii de sine pentru un ideal suprem, acela de a ne servi patria.

„Această zi specială, în care celebrăm, deopotrivă, Ziua Eroilor şi Înălţarea Domnului, are o încărcătură puternică pentru poporul român. Cu acest prilej, aducem un omagiu martirilor neamului românesc, care şi-au dat viaţa pentru existenţa noastră. Eroii noştri rămân de-a lungul timpului adevărate simboluri ale abnegaţiei, curajului şi simţului datoriei. Prin sacrificiul lor, servesc drept modele de urmat pentru tinerele generaţii, lăsând în urmă o lecţie a dăruirii de sine pentru un ideal suprem, acela de a ne servi patria”, a transmis Klaus Iohannis.

Şeful statului îi aminteşte şi pe militarii români din teatrele de operaţii.

„Ne exprimăm astăzi, la ceas de sărbătoare, recunoştinţa şi faţă de militarii noştri căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din afara graniţelor naţionale – Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, cât şi în misiunile desfăşurate sub auspiciile organizaţiilor internaţionale. În aceste momente dificile, când suntem puşi la încercare de pandemia de COVID-19, este esenţial să ne inspirăm din victoriile trecutului şi să ne lăsăm ghidaţi de raţiune, responsabilitate, altruism şi curaj. Răspunderea fiecăruia dintre noi a crescut considerabil în ultima perioadă şi trebuie să facem împreună schimbări de durată pentru a crea o moştenire pe care generaţiile următoare să se bazeze”, a adăugat preşedintele.

Ziua Eroilor este o sărbătoare națională pentru comemorarea celor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. Prin Decretul-lege nr. 1693 din 04.05.1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români. Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles unde țările beligerante s-au obligat prin semnarea tratatului la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora.

Sursă foto: identitatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.