Premierul britanic Keir Starmer a semnat acordul prin care țara sa cedează suveranitatea asupra Arhipelagului Chagos către Mauritius și prin intermediul căruia Marea Britanie va închiria pentru 99 de ani insula Diego Garcia. Pe teritoriul acesteia din urmă este situată o bază militară comună a Marii Britanii și a SUA, care este vitală pentru proiecția de putere a celor două state în Oceanul Indian.
Liderul guvernului de la Londra a declarat după semnarea documentului că nu exista nicio alternativă la acesta și că înțelegerea era o necesitate juridică. Aceasta a fost sprijinită de către SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă. Secretarul apărării, John Healey, a susținut că tratatul asigură controlul operațional al țării sale asupra bazei pentru cel puțin următorii 99 de ani.
Planurile de finalizare a acordului au fost aproape zădărnicite de o contestație în instanță în primele ore ale zilei de joi. Prim-ministrul trebuia să participe la un eveniment virtual cu guvernul mauritian când un judecător al Înaltei Curți a emis o ordonanță judecătorească împotriva ministerului de externe. Dar câteva ore mai târziu un alt magistrat a revocat-o, subliniind prejudiciile pe care aplicarea acesteia le-ar putea aduce țării.
Încă de la anunțarea finalizării acordului politic cu Mauritius în toamna anului trecut, tratatul a fost criticat atât de către Nigel Farage, liderul partidului Reform UK din Marea Britanie, cât și de către înalți oficiali ai Partidului Republican din SUA, printre care se numără actualul Secretar de Stat Marco Rubio. Acesta din urmă a criticat relația statului din Oceanul Indian cu China. Din aceste motive, au existat temeri că administrația Trump ar putea bloca înțelegerea. Totuși, în urma întrevederii din februarie dintre premierul Keir Starmer și președintele american, acesta din urmă și-a dat acordul pentru finalizarea tratatului.