În cadrul ședinței de luni (23.11.2020), cu tema „Campania de vaccinare anti-COVID-19, problemă de securitate națională” desfășurată la Palatul Cotroceni și condusă de Președintele României, Klaus Iohannis, a fost subliniat că Ministerul Apărării Naționale are un rol foarte important de sprijin al efortului interinstituțional în campania de vaccinare anti-COVID-19, revenindu-i responsabilități de asigurare, prin structurile de specialitate, a logisticii necesare desfășurării acestei campanii la nivel național, informează MApN într-un comunicat.

Astfel, au fost identificate centrele de depozitare în condiții speciale a dozelor de vaccin care necesită condiții de stocare la temperatura de -80°C, centrul principal fiind Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, iar șase spitale militare de urgență (de la Timișoara, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Constanța) au fost desemnate drept centre regionale de depozitare, se mai arată în comunicat.

Totodată, MApN va asigura transportul dozelor de vaccin cu mijloace terestre și aeriene, de la sosirea în țară a acestora către centrele regionale de depozitare și va sprijini distribuția către centrele vaccinare din țară și echipele de vaccinare cu resursă umană calificată.

MApN mai explică faptul că în urma ședinței de coordonare, a reieșit foarte clar că succesul campaniei va depinde nemijlocit de o colaborare foarte bună și coerentă a tuturor instituțiilor responsabile de elaborarea și implementarea strategiei de vaccinare. De asemenea a fost subliniat, încă o dată, că partea de comunicare reprezintă aspectul foarte important care asigură îndeplinirea cu succes a misiunii pe care Ministerul Apărării Naționale și-a asumat-o în cadrul acestui demers național de o importanță strategică pentru România.

Sursă foto: tion.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.