Ministerul Apărării a pus în transparență un nou proiect de efectuare a pregătirii militare de bază pe timp de pace. În forma actuală, ar introduce o nouă categorie de personal, militar voluntar în termen, iar pregătirea persoanelor din această categorie va dura până la patru luni. După finalizarea acestei pregătiri militare de bază, vor fi încadrați în rezerva de mobilizare a Armatei României, anunță Biziday.
MApN precizează, totodată, că militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit, pe toată durata pregătirii, de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat. La finalizarea celor 4 luni de pregătire, aceștia vor primi o indemnizație reprezentând trei salarii medii brute și vor fi introduși în rezerva operațională a Armatei României. În caz de război, aceștia vor sta la dispoziția Armatei. Totodată, pot fi concentrați, pe timp de pace, pentru îndeplinirea unor misiuni pe o perioadă determinată, potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale. Nu este clar momentan dacă aceștia vor primi și alte indemnizații lunare și nici ce tip de contracte vor încheia cu Ministerul Apărării.
Noul program militar propus de MApN este diferit de cel al rezerviștilor voluntari, al căror contract se încheie pe o perioadă de 4 ani în primă fază, și de câte maximum trei ani pentru următoarele, și care beneficiază de remunerație pe perioada contractului. “Prin introducerea acestui concept, se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace”, se arată în comunicatul ministerului. Este cunoscut faptul că România are un deficit de rezerviști voluntari. În luna mai, ministerul organizase o nouă campanie de recrutare pentru 871 de persoane care doreau să devină rezerviști voluntari.
Urmează ca după punerea în transparență, proiectul să fie transmis Guvernului și Parlamentului, pentru dezbateri și adoptare. Noile modificări pot fi consultate aici.
Sursă foto: MApN