Astăzi (20.03.2020), purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Oliver Anghel, a anunțat că în aproximativ 5-6 zile va fi operațional complexul medical mobil din curtea Institutului „Ana Aslan” ridicat de Armată în Otopeni. După ce va fi gata, urmează certificarea și autorizarea pentru tratarea cazurilor ușoare și medii de infectare cu coronavirus.

„Practic va fi un campus militar – facilitatea medicală mobilă de tip ROL II şi o tabără de corturi. Capacitatea va fi stabilită în funcţie de cazuistică. În această facilitate medicală vor fi tratate cazurile uşoare şi medii COVID-19. În cadrul acestei unităţi medicale vor lucra specialişti de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila” din Bucureşti, acesta având şi rolul de a pregăti cadre medicale care vor deservi această facilitate”, a explicat ofițerul.

MApN a început pregătirile pentru montarea spitalului ROL II miercuri (18.03.2020). „Vor fi desfășurate activitățile de instalare a tuturor elementelor componente ale structurii medicale și racordarea la utilități. Formațiunea medicală ROL II va avea în compunere corturi medicale și containere – care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura urmând să devină operațională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare. Formațiunea medicală va funcționa ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare și medii de infectare cu COVID-19”, a precizat MApN într-un comunicat pe site-ul instituției.

În comunicat se mai arată că formațiunea medicală de nivel ROL II a MApN a mai funcționat ca secție externă de boli infecțioase la combaterea virusului Ebola și a fost parte componentă a exercițiilor NATO „Saber Guardian 19” și „Vigorous Warrior 19” – cel mai mare exercițiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianța Nord-Atlantică, care s-au desfășurat anul trecut în România.

Sursă articol: digi24.ro

Sursă foto: universul.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.