Ramzan Kadîrov, conducătorul Republicii Cecenia din Federaţia Rusă, a acuzat joi (09.07.2020) serviciile secrete străine de implicare în asasinarea recentă a unor disidenţi ceceni refugiaţi în Europa, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Bloggeri care activeză în numele pseudo-patriotismului au fost sau vor fi victime ale serviciilor secrete care acţionează împotriva Rusiei şi în special împotriva mea”, a susţinut Kadîrov într-un mesaj pe Telegram. El a menţionat doi bloggeri ceceni, Mamihan Umarov şi Imran Aliev, cunoscuţi sub pseudonimele Anzor din Viena şi Mansur Starîi, asasinaţi anul acesta în Austria şi Franţa.

Umarov, în vârstă de 43 de ani, un critic al regimului de la Groznîi, care ceruse azil politic, a fost găsit mort sâmbătă, lângă Viena, având pe corp urme de gloanţe. În 2017, el fusese martor într-un proces de omor din Ucraina. Poliţia austriacă a arestat după moartea sa doi suspecţi originari din Cecenia. Cotidianul independent rus Novaia Gazeta a scris despre Umarov că este un „duşman personal” al lui Kadîrov.

Aliev, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit în ianuarie ucis cu lovituri de cuţit într-o cameră de hotel din Lille, în nordul Franţei.

În februarie, un alt blogger cecen, Tumso Abdurahmanov, a fost atacat în Suedia. În 2009, dizidentul Umar Israilov a fost ucis pe o stradă din Viena.

Sursă foto: themoscowtimes.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.