Israelul a efectuat un bombardament asupra capitalei Qatarului, Doha, fiind vizați mai mulți lideri ai Hamas, care se aflau în sediul organizației din Qatar și sunt implicați și în negocierile pentru un armistițiu în Fâșia Gaza.
„Acțiunea de astăzi împotriva liderilor teroriști de rang înalt din Hamas a fost o operațiune israeliană complet independentă. Israelul a inițiat-o, Israelul a condus-o, iar Israelul își asumă întreaga responsabilitate”, a transmis premierul Benjamin Netanyahu.
Operațiunea a fost autorizată drept răspuns la un atac de pe luni, 8 septembie, când 2 militanți care aparțineau de Brigăzile Al-Qassam ale Hamas au atacat un autobuz în Ierusalimul de Est, ucigând 6 persoane și rănind alte 21.
Nu este clar dacă au existat victime în rândul conducerii Hamas datorită bombardamentului israeliean. Cu toate acestea, rapoartele inițiale neconfirmate arată că toți cei patru membri ai Biroului Politic Hamas – principalul organ decizional al grupării – fie au fost uciși în atac, fie nu au fost încă identificați printre supraviețuitori.
Bombardamentul a fost condamnat de către oficialii ministerului de externe din Qatar, pe lângă o coaliție largă de state musulmane și vestice, inclusiv Egipt, Arabia Saudită, Turcia, Franța, Marea Britanie și Statele Unite. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a subliniat violarea flagrantă a suveranității și intergrității teritoriale a Qatarului, care de altfel a jucat un rol semnificativ în medierea conflictului din Fâșia Gaza.

