Ministerul Apărării Naționale, prin UM 02523, a scos la licitație un contract de 13,2 milioane lei pentru lucrări de intervenții și modernizări într-o cazarmă situată în București, anunță România Liberă.
Tipul de lucrări, ce instalații militare sunt vizate și orice ar mai presupune acest contract, nu sunt dezvăluite, acestea intrând în categoria „secret de serviciu”.
Nu se indică adresa cazărmii care urmează a fi modernizată dar se precizează că ea este în București. Se mai precizează că această unitate militară are activități de prevenție și contracarare privind „factorii de risc și amenințările externe”.
Valoarea estimată a tuturor serviciilor și lucrărilor de execuție care formează obiectul investiţiei este de 13.184.820 lei fără TVA, din care:
– servicii de proiectare și asistență tehnică – 459.425 lei fără TVA;
– lucrări de execuție -12.725.395 lei fără TVA;
– valoare cheltuieli diverse şi neprevăzute – 1.636.434 lei fără TVA, este tot ce precizează MApN.
Detaliile contractului vor fi dezvăluite constructorului ce va câștiga licitația, bineînțeles după ce acesta va obține avizul de securitate de la direcțiile de informații și contrainformații militare specializate și va semna acorduri peste acorduri de confidențialitate.
“În climatul geostrategic actual, în care România are de respectat și îndeplinit angajamente față de structurile mondiale sau regionale la care a aderat, se conturează necesitatea asigurării suportului necesar pentru menținerea cu succes a securității naționale și a prevenției și contracarării factorilor de risc și amenințărilor externe”, menționează Caietul de sarcini al licitației.
Potrivit angajamentului asumat de România în fața NATO, domeniul Apărării trebuie să primească în fiecare an cel puțin 2 la sută din PIB. La începutul anului 2021, MApN anunța că bugetul Ministerului este de 22,746 miliarde de lei, reprezentând 2,04 la sută din PIB. 2021 este al cincilea an consecutiv în care sectorul Apărării primește cel puțin 2 la sută din PIB.
Sursă foto: Getty Images