Căpitan de rangul I, adjunct al şefului Comandamentului Forţelor navale ucrainene între 2004 şi 202, Andrei Rîjenko a spus într-o emisiune la o televiziune, că “întreţinerea celor peste 94.000 de soldaţi în apropierea graniţelor Ucrainei şi în „teritoriile ocupate temporar” costă Rusia aproximativ 10 milioane de dolari pe zi”, potrivit G4Media.

Toate acestea costă bani serioşi. Dacă luăm ca referinţă cifra anunţată de ministrul apărării, Oleksii Reznikov – 94.000 de soldaţi ruşi comasaţi în apropierea graniţelor Ucrainei – întreţinerea unui astfel de grup costă aproximativ 10 milioane de dolari pe zi”, a afirmat Rîjenko, remarcând totuşi că, în comparaţie cu alte campanii, aceste costuri nu sunt chiar atât de mari.

M-am uitat special la cât a costat menţinerea forţelor coaliţiei internaţionale în Afganistan. Aşadar, în momentul de vârf al acestei operaţiuni în 2011-2012, întreţinerea efectivului de 120.000 de soldaţi a costat aproape o treime de miliard de dolari pe zi. Deci, întreţinerea trupelor ruseşti în apropierea graniţelor ucrainene nu este atât de costisitoare pentru Moscova”, a concluzionat el.

În ultimii 25 de ani, bugetul Federaţiei Ruse a crescut de 12 ori, a afirmat expertul militar ucrainean, indicând că Moscova cheltuieşte pentru întreţinerea unui singur militar circa 100.000 de dolari, de şase ori mai mult decât Ucraina, a menţionat Rîjenko.

Aceasta oferă Rusiei posibilitatea să utilizeze manevrele desfăşurate de-a lungul frontierei cu Ucraina cu scopul de a influenţa psihologic societatea ucraineană”, a spus expertul citat, adăugând că Moscova recurge constant la această tactică din 2014. „Dar cu şapte ani în urmă, forţele mobilizate de Rusia la frontiera ucraineană erau mult mai numeroase”, remarcă el.

În acest timp s-au format armate întregi nu departe de graniţele noastre. Cu doar două săptămâni în urmă, un punct de comandă al Armatei a 20-a ruse a fost deschis în oraşul Voronej”, a indicat căpitanul ucrainean, adăugând că Rusia transferă în regiune noi rachete, avioane, tancuri şi creează condiţii pentru cazarea soldaţilor.

Adică, în principiu, există o acumulare de potenţial de luptă”, a explicat el, subliniind în acelaşi timp că Kremlinul prezintă deformat situaţia în mass-media: pentru publicul intern rus, agresorul nu ar fi Rusia, ci Ucraina.

În plus, este amplificată toată această isterie legată de Ucraina. O mulţime de ştiri sunt difuzate de televiziunile de stat ruse în care se vehiculează teza că Ucraina ‘se pregăteşte să atace Donbasul’. Se exercită astfel o influenţă nu numai asupra populaţiei din Ucraina, ci şi asupra populaţiei din Rusia”, spune acesta.

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat vineri în parlamentul de la Kiev că nu exclude posibilitatea unui atac din partea Federaţiei Ruse la sfârşitul lunii ianuarie, indicând că numărul efectivelor comasate de Rusia în apropierea frontierelor cu Ucraina este de 94.000 de persoane.

Ucraina şi aliaţii săi din NATO au tras un semnal de alarmă cu privire la concentrarea de trupe şi echipamente militare ruseşti în apropiere de frontierele Rusiei cu Ucraina în acest an, ceea ce provoacă îngrijorări că ostilităţile aflate în stare latentă în Donbas, în estul Ucrainei, ar putea degenera într-un război deschis, relatează Agerpres.

Sursă foto: Reuters

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.