Preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său american Joe Biden vor participa la un summit virtual marţi dimineaţa, a anunţat sâmbătă ministerul chinez de externe, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Cei doi lideri vor face un schimb de opinii despre relaţiile bilaterale şi probleme de interes comun, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Beijing, Hua Chunying.

Casa Albă a spus vineri că cei doi preşedinţi vor avea o întâlnirea virtuală luni seara (n.r. după ora SUA), în care vor discuta despre „modalităţi de a gestiona în mod responsabil” concurenţa bilaterală şi de „a lucra împreună acolo unde interesele noastre se aliniază”.

Cei doi au discutat la telefon în două rânduri, însă acest summit este o ocazie ca cele două superputeri să continue dialogul, în contextul în care relaţiile Beijingului cu Washingtonul se află la cel mai slab nivel într-o serie de subiecte – de la comerţ la drepturile omului, la ambiţiile regionale ale Chinei.

Tensiuni în creștere între SUA și China

Tensiunile dintre cele două superputeri au crescut cu încă un grad în ultimele săptămâni din cauza Taiwanului, pe care autorităţile chineze îl consideră o provincie care trebuie să revină sub tutela lor.

Xi Jinping a avertizat joi despre context demn de „Războiul Rece” în regiunea Asia-Pacific, unde Statele Unite caută să contracareze ambiţiile Beijingului.

Liderul chnez s-a declarat, însă, „pregătit să lucreze” împreună cu Statele Unite.

Joe Biden dă asigurări că vrea să coopereze cu autorităţile chineze în anumite provocări, precum modificările climatice.

În acest dosar, Beijingul şi Washingtonul şi-au anunţat miercuri, la Glasgow, intenţia de a-şi intensifica eforturile în lupta împotriva încălzirii globale.

Sursă foto: NBC News

VEZI ARTICOLUL:  CONCURS EDITORIAL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.