Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, l-a primit marți (16.02.2021), la sediul Ministerului Apărării Naționale, pe ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, se arată într-un comunicat al ministerului.
În cadrul întrevederii au fost abordate teme din sfera apărării, în același timp fiind explorate modalități de creștere a capacităților de contracarare a amenințărilor de securitate, inclusiv din perspectiva adaptării mecanismelor la actualul context pandemic, potrivit MApN.
Având în vedere importanța strategică a Mării Negre pentru stabilitatea NATO și UE, discuțiile s-au concentrat în special asupra provocărilor securitare din regiune, inclusiv din perspectiva contribuţiei Germaniei la structurile aliate de pe teritoriul României, precum şi la misiunea de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) pentru anul în curs, se mai arată în comunicat.
Pe parcursul convorbirilor, ambii oficiali au subliniat importanța consolidării cooperării, atât în context NATO și UE, cât și în plan bilateral.
Sursă foto: digi24.ro