marți, octombrie 13, 2026

Hamas își dizolvă guvernul din Gaza, deschizând calea către o administrație tehnocrată

Share

Hamas a guvernat Fâșia Gaza timp de aproape două decenii, iar dizolvarea permite acum Comitetului Național pentru Administrarea Fâșiei Gaza (NCAG) să preia administrația civilă. Acesta este cursul prevăzut într-un plan susținut de Consiliul Păcii, înființat de Statele Unite, pentru a pune capăt războiului din Gaza.

Decizia este o schimbare politică semnificativă pentru Hamas, care a condus neîntrerupt Fâșia Gaza din 2007. Mişcarea armată palestiniană preluase controlul de la organizația rivală Fatah, pe care o învinsese politic în alegerile ținute în 2006.

Acestea au fost şi ultimele alegeri libere din Gaza, din moment ce Hamas nu a mai organizat altele de atunci. Fatah a rămas cel mai important partid din Cisiordania, pe care o guvernează prin Autoritatea Palestiniană.

Cele două regiuni aflate sub guvernare palestiniană: Fâșia Gaza cu roșu deschis a fost condusă de Hamas, iar zonele din Cisiordania cu roșu închis sunt conduse și în prezent de Fatah

Din octombrie 2025, când a intrat în vigoare armistițiul mediat de Statele Unite cu Israel, Hamas a indicat că este pregătită să renunțe la administrarea Fâșiei Gaza. Problema paralelă a dezarmării grupării, care este cerută vehement de israelieni, a rămas încă nerezolvată.

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem, a declarat că organizația lui doreşte să vadă cum Comitetul Național pentru Administrarea Fâșiei Gaza va intra în curând în teritoriu, pentru a începe coordonarea administrației civile.

„Hamas a făcut un nou pas, în sensul că nu va mai conduce Fâșia Gaza, pentru a elimina orice pretext al ocupației Israelului, care își continuă agresiunea şi războiul de exterminare”, a declarat acesta în timpul unei conferințe de presă, conform unei citări a AFP.

El a mai spus că Hamas este pregătită să transfere toate responsabilitățile guvernamentale către Comitet, pentru a-i asigura succesul. Ali Shaath, șeful NCAG, a răspuns printr-o declarație pe platforma X, spunând că sunt pe deplin pregătiți să își asume atribuțiile, imediat ce vor exista resursele și condițiile necesare.

Ali Shaath semnează documentul de înființare al Comitetului Național pentru Administrarea Fâșiei Gaza, 16 ianuarie 2026, Egipt

Comitetul a rămas în afara Fâșiei Gaza de-a lungul acestui an, datorită blocadei israeline. Implicarea NCAG este văzută ca fiind o soluție de compromis, din moment ce Israelul a exclus posibilitatea ca Hamas să continue să guverneze Fâșia Gaza, dar a respins și transferul controlului către Autoritatea Palestiniană din Cisiordania.

Surse foto: Anadolu Ajansi, NCAG

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: