Ministerul de Externe sirian a condamnat sâmbătă decizia Turciei de a prelungi cu încă doi ani desfăşurarea trupelor sale în Siria şi Irak, declarând că astfel de practici ameninţă pacea şi securitatea internaţională, potrivit Agerpres.
Într-un comunicat, ministerul a subliniat că statu-quo-ul regional şi internaţional nu poate tolera practicile guvernului turc.
Ministerul a subliniat că forţele turce lansează atacuri militare pe teritoriu sirian, care contravin rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU ce solicită respectarea suveranităţii şi independenţei teritoriilor siriene.
De asemenea, el cheamă comunitatea internaţională să tragă Turcia la răspundere pentru „crimele de război şi agresiunea pe care le-a comis împotriva Siriei”.
El cere de asemenea despăgubiri pentru toate pierderile cauzate de operaţiunile militare turce în Siria, care „au lăsat o povară grea asupra civililor, infrastructurilor ţării, proprietăţilor private şi publice, resurselor naturale şi moştenirii istorice siriene”.
Din 2016, mai multe operaţiuni transfrontaliere turce au avut loc în nordul Siriei, vizând zone controlate de Forţele Democratice Siriene (SDF) conduse de kurzi.
Forţele turce au stabilit de asemenea baze militare şi puncte de observaţie în mediul rural din provincia nordică Alep şi provincia nord-vestică Idlib, cu ajutorul rebelilor armaţi locali.
Guvernul sirian cere de multă vreme retragerea forţelor turce din Siria, declarând că ele au intrat ilegal în ţară fără acordul guvernului de la Damasc şi au sprijinit grupuri rebele ultra-radicale împotriva forţelor guvernamentale siriene.
Sursă foto: The New York Times