marți, octombrie 13, 2026

Grănicerii polonezi au descoperit un tunel care lega Belarusul de Polonia și era folosit pentru migrația ilegală către Uniunea Europeană

Share

Tunelul a fost găsit de ofițerii serviciului de grăniceri din voievodatul nord-estic Podlaskie, conform unei declarații a ministrului polonez de interne, Marcin Kierwiński, pe platforma X. Autoritățile au declarat că tunelul a fost detectat datorită unor sisteme noi de supraveghere și monitorizare electronică. În iulie, Polonia a finalizat modernizarea infrastructurii de securitate a frontierei, adăugând senzori avansați și camere cu detectare termală.

Frontiera polono-belarusă se întinde pe o lungime de 400 de kilometri și a fost marcată de o rată crescândă a migrării ilegale în ultimii 10 ani. Drept exemplu, grănicerii din Podlaskie au raportat peste 60 de tentative de trecere ilegală doar joia trecută. Potrivit datelor oferite de ministerul polonez de interne, de la începutul anului 2025 și până în prezent, au fost înregistrate peste 26.700 de încercări de trecere ilegală a frontierei.

Guvernul polonez a acuzat Belarusul că orchestrează o criză migratorie, ca parte a unei campanii de război hibrid menită să destabilizeze toată regiunea. Varșovia susține că autoritățile belaruse sponsorizează și facilitează transportul grupurilor de migranți, care de obicei provin din Orientul Mijlociu, sau Africa. Aceștia sunt aduși până la frontiera estică a Poloniei, care este simultan și una dintre granițele externe ale Uniunii Europene, unde sunt îndemnați să încerce o trecere ilegală.

Acesta este al doilea tunel de sub frontiera polono-belarusă care a fost descoperit în acest an. Primul, depistat în iulie, se afla în apropierea localității Narewka, tot în regiunea Podlaskie. Aceleași sisteme electronice nou amplasate au fost și atunci declarate ca fiind motivul descoperirii. Autoritățile poloneze afirmă că ambele cazuri evidențiază gradul tot mai mare de sofisticare al rețelelor de trafic belaruse, care încearcă să ocolească bariera fortificată de la frontiera estică a Uniunii Europene.

Sursa foto: Politico

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: