marți, octombrie 13, 2026

Germania desfășoară sistemul Arrow 3, pentru apărarea împotriva rachetelor exoatmosferice

Share

Germania a activat pentru prima dată sistemul de apărare antirachetă Arrow 3, achiziționat de la Israel. Sistemul, conceput pentru a intercepta rachete balistice cu rază lungă de acțiune prin eliminiarea lor în afara atmosferei, a fost inaugurat miercuri la baza aeriană Schönewalde, la 80 de kilometri sud de Berlin. Sisteme Arrow 3 vor fi activate treptat pe lângă alte obiective strategice, pe măsură ce implementarea continuă.

Ministrul apărării, Boris Pistorius, a declarat că desfășurarea oferă Germaniei capacități de avertizare timpurie și interceptare pe care nu le-a avut niciodată până acum: „Cu această capabilitate strategică, unică în rândul partenerilor noștri europeni, ne consolidăm rolul central în inima Europei”, a spus Pistorius. „Astfel nu ne protejăm doar pe noi înșine, ci și pe partenerii noștri.”

Berlinul a semnat acordul de achiziție în septembrie 2023, la scurt timp după ce Israelul a primit aprobarea Statelor Unite pentru vânzare. Consimțământul Washingtonului era necesar deoarece Arrow 3 a fost dezvoltat în comun de Israel și SUA, fiind dealtfel produs în America de Stark, o subdivizie a Israel Aerospace Industries. Pentru Germania, costul total al programului este de 3,8 miliarde de euro, potrivit lui Pistorius.

Germania intenționează să integreze Arrow 3 în cadrul scutului de apărare antirachetă NATO și inițiativa European Sky Shield (ESSI), ambele fiind parte a efortului mai larg de consolidare a capacității continentale de apărare antirachetă. Sistemul Arrow 3 a fost deja testat ca parte a Iron Dome-ului israelian, interceptând rachete balistice lansate de Iran, sau mișcarea Houthi.

Sursa foto: Tagesschau

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: