Pe 24 iunie, Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale a anunțat faptul că sistemul de apărare anti-dronă denumit Merops a fost integrat în cadrul dispozitivului Armatei Române. Operaționalizarea acestui sistem, pus la dispoziția țării noastre de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, va crește capacitatea Forțelor Armate de a apăra teritoriului național.
Merops oferă noi opțiuni în supravegherea spațiului aerian și în angajarea dronelor care pătrund dinspre est. Astfel, posibile viitoare evenimente de încălcare a spațiului aerian vor putea fi mai ușor evitate. Automat se micșorează și riscul la adresa populației României, cum a fost în cazul dronei rusești prăbușită într-un bloc din Galați pe data de 29 mai, provocând rănirea a două persoane.
Acest sistem Merops de apărare anti-dronă a fost dezvoltat de către compania americană Perennial Autonomy (cunoscută înainte ca Project Eagle), și reprezintă un instrument complex, modern și relativ ieftin de supraveghere a spațiului aerian, urmărire a țintelor și neutralizare a acestora. Ca și mărime, acesta este suficient de compact pentru a opera de pe o camionetă de dimensiuni medii, un atu de mobilitate în plus față de alte sisteme.
Mai mult decât atât, arhitectura operațională a sistemului conține inteligență artificială, ceea ce creează posibilitatea ca Merops să acționeze și în medii puternic afectate de către bruiajul electronic, atunci când conexiunea cu operatorul a fost ruptă. Alte echipamente dezvoltate de către Perennial Autonomy sunt drona cu patru elice ”Bumblebee” și drona cu rază medie de acțiune ”Hornet”.

România nu este singura țară care a vrut să integreze acest sistem în cadrul capacităților sale de apărare anti-dronă. Statele Unite ale Americii, Polonia, Danemarca și mai nou țări din Orientul Mijlociu își îndreaptă atenția spre Merops, în căutare de noi capabilități eficiente în fața dronelor de atac ieftine, de tip Shahed sau Geran.
Ucraina este însă țara care a beneficiat cel mai mult de capacitățile sistemului Merops, utilizând-ul din 2024 pentru a respinge atacurile cu drone provenite din Federația Rusă. La finalul lui 2025, Generalul de Brigadă al Armatei Statelor Unite, Curtis King, declara pentru Business Insider faptul că după calculele sale, sistemul Merops era responsabil la acel moment pentru 40% din totalul dronelor Shahed doborâte în Ucraina.
Astfel, integrarea și operaționalizarea acestui sistem capabil în cadrul Armatei Române, va reprezenta o soluție optimă și ieftină pentru a răspunde amenințărilor cu drone, care par a fi tot mai comune pentru țara noastră.
Surse foto: Business Insider, Artur Widak/NurPhoto

