Un important expert irakian, specializat în problema grupărilor paramilitare, a fost împușcat mortal luni (13.07.2020) în fața casei sale din Baghdad. Hisham al-Hashimi, în vârstă de 47 de ani, a fost un istoric educat la Universitatea din Baghdad și unul dintre cei mai importanți experți în grupări paramilitare la nivel național.
Acesta era privit ca o autoritate locală în ceea ce privește gruparea teroristă Daesh (Stat Islamic), fiind unul dintre consultanții coaliției internaționale conduse de SUA.
Începând cu anul 2018, al-Hashimi și-a concentrat cercetările pe ascensiunea Forțelor Populare de Mobilizare (FPM) – reunește peste 150.000 de membri, divizați în peste 40 de miliții shiite, care au sprijinit guvernul irakian să învingă teroriștii Daesh.
Acțiunile FPM s-au dovedit esențiale pentru recuperarea teritoriilor ocupate de teroriști, dar, de la acel moment, FPM nu a mai vrut să recunoască autoritatea guvernului de la Baghdad și a încercat să își păstreze puterea obținută în decursul luptei anti-Daesh.
În ultimii ani, al-Hashimi a fost un critic vocal al FPM și a apărut în repetate rânduri la posturi locale de televiziune, discutând despre obiectivele și tacticile acesteia. A predat cursuri de combatere a terorismului și a consiliat guvernul irakian, precum și diverși diplomați și jurnaliști străini.
În ultimele luni, expertul irakian le-a spus rudelor și apropiaților că se simte amenințat de milițiile shiite și se teme pentru viața sa. Acesta ar fi luat în calcul părăsirea Baghdadului, urmând să se stabilească în nordul țării controlate de kurzi.
Conform rapoartelor mass-media, al-Hashimi a fost împușcat mortal de doi oameni aflați pe motocicleta, în timp ce ieșea din casa sa din nordul Baghdadului. Potrivit martorilor oculari, atacatorii l-au împușcat de cinci ori pe al-Hashimi.
Premierul irakian recent istalat în funcție, Mustafa al-Kadhimi, a declarat că va lansa o „vânătoare națională” pentru a-i găsi pe asasinii lui al-Hashimi. Cu toate acestea, evenimentul este văzut ca un semn de slăbiciune al guvernului irakian în ceea ce privește capacitatea de a controla FPM, în special Kita’ib Hezbollah – cea mai puternică aripă a organizației.
Sursă foto: cnn.com