Avioanele și un submarin aparținînd flotei ruse din Marea Neagră au organizat un exercițiu de distrugere a unui grup de nave ale unui inamic fictiv, a precizat serviciul de presă al flotei la 16.04.2020, citat de TASS.
„Echipajele bombardierelor Sukhoi-24M, avioane de apărare aeriană și submarinul Kolpino au desfășurat un exercițiu comun pentru a livra o rachetă și un atac cu bombe împotriva unui grup de nave ale unui inamic ipotetic în Marea Neagră”, se menționează în comunicat.
Fregata „Amiral Essen” și nava „Orekhovo-Zuyevo” au simulat grupul inamic. Navele au fost observate de drone, care au transmis coordonatele către submarin. Kolpino a efectuat un atac simulat electronic cu rachete de croazieră împotriva adversarului, iar avioanele Sukhoi-24M au simulat raiduri de bombardament.
De asemenea, piloții au încercat acțiuni defensive în fața armelor de apărare aeriană, iar submarinul a efectuat manevre pentru a scăpa de atacuri ipotetice cu arme anti-submarin.
Anterior, Centrul Național de Control al Apărării din Rusia a declarat că distrugătorul american „USS Porter” a navigat prin strâmtorile Dardanele și Bosfor pe 13.04.2020 și a intrat în Marea Neagră.
Mișcările marinei americane sunt monitorizate atent de flota rusă, iar exercițiul este, cel mai probabil, un răspuns la tranzitul distrigătorului prin apele Mării Negre cu trei zile mai devreme.
Sursă foto: defence-point.com