marți, octombrie 13, 2026

Estonia a activat Articolul 4 din tratatul NATO după incidentul pătrunderii avioanelor ruse în spațiul său aerian

Share

Prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, a declarat vineri seară că guvernul de la Tallinn a solicitat consultări în temeiul Articolului 4 din tratatul NATO cu ceilalți membri ai alianței, în urma unei încălcări a spațiului aerian de către avioane rusești.

Consiliul Atlanticului de Nord, principalul organism decizional politic al NATO, urmează să se întrunească la începutul săptămânii viitoare pentru a discuta incidentul mai în detaliu, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al NATO, Allison Hart, catalogând incidentul de ieri drept dovadă a unui „comportament rusesc nechibzuit”.

Articolul 4, cel mai scurt dintre cele 14 articole ale tratatului NATO, prevede că: „Părțile se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricăreia dintre părți este amenințată”. Invocarea Articolului 4 funcționează drept principala etapă premergătoare Articolului 5, clauza de apărare comună în caz de atac inamic.

Președintele SUA Donald Trump și-a arătat nemulțumirea față de incidentul din spațiul aerian al Estoniei. „Nu-mi place. Nu-mi place când se întâmplă asta. Ar putea fi o mare problemă, dar vă voi anunța mai târziu”, a spus liderul de la Casa Albă în fața reporterilor americani.

Trei avioane MiG-31 din cadrul forțelor aeriene ruse au pătruns vineri timp de aproximativ 12 minute în spațiul aerian al Estoniei. Drept răspuns, mai multe aeronave F-35 italiene desfășurate pentru misiunea de poliție aeriană din statul baltic, au fost ridicate de la sol pentru a intercepta cele trei aparate de zbor ale Rusiei.

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: